Noul Logan Sedan

5Comentarii
Noul Logan Sedan
Constructorul român de autoturisme, Dacia, va lansa, în a doua parte a acestui ani, o variantă restilizată a Logan Sedan pentru a creşte vânzările modelului şi pentru a-l aduce la noua linie de design a Dacia, prezentă la Sandero, care urmează să fie comercializat începând cu luna iunie.

Capacitatea de producţie a Dacia la Mioveni va fi în 2008 de 350.000 de unităţi pe an, urmând ca în 2009 să ajungă la 400.000 de unităţi pe an. La nivel mondial, Renault şi producătorul japonez Nissan funcţionează sub forma unei alianţe.

“Logan a dovedit că este o maşină fiabilă, însă, ca pentru oricare alt model care nu suferă nicio modificare substanţială timp de mai mulţi ani, o variantă restilizată este necesară. În cazul Logan Sedan, facelift-ul va fi lansat pe piaţă în a doua parte a anului”, a declarat, astăzi, agenţiei Mediafax, directorul comercial al Dacia, Renault şi Nissan în România, Jacques Daniel.

El nu a precizat luna în care va fi lansat noul model. Surse din industria auto au declarat agenţiei Mediafax, la începutul lunii februarie, că Dacia va lansa Logan Sedan restilizat la scurt timp după intrarea pe piaţă a modelului în două volume cu cinci uşi (hatchback) Sandero. Acesta va fi lansat în România în luna iunie.

Daniel nu a precizat dacă Logan facelift va fi mai scump sau mai ieftin decât actualul model. “Costurile cu furnizorii de piese şi accesorii au crescut, iar recent şi cele cu forţa de muncă. Cu toate acestea, nu aş putea să spun, încă, dacă va fi mai ieftin sau mai scump”, a declarat oficialul Dacia.

Întrebat dacă noul model va avea partea din faţă identică cu Sandero, Daniel a precizat că Logan Sedan se va inscrie în aceleaşi linii de design cu modelul menţionat.

Mai multe site-uri auto au postat la începutul lunii februarie fotografii care ar prezenta Loganul Sedan restilizat. Grupul francez Renault, proprietarul Automobile Dacia, va investi 300 de milioane de euro, până în anul 2009, la uzina de la Piteşti, pentru creşterea capacităţii de producţie şi pentru activităţile de cercetare şi dezvoltare a modelului Logan.

Capacitatea de producţie a Dacia la Mioveni va fi în 2008 de 350.000 de unităţi pe an, urmând ca în 2009 să ajungă la 400.000 de unităţi pe an.

La nivel mondial, Renault şi producătorul japonez Nissan funcţionează sub forma unei alianţe.
Sursa: EVZ



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor