Noul an şcolar din Timiş va începe cu boicotări, greve şi mitinguri

6Comentarii
Noul an şcolar din Timiş va începe cu boicotări, greve şi mitinguri
Sindicaliştii din învăţământul timişean sunt nemulţimiţi de decizia executivului de a fi obligaţi la cele zece zile de concediu fără plată, de legea unică a salarizării, dar şi de disponibilizările făcute, până acum, în sistemul de învăţământ din judeţul Timiş.

Profesorii sunt pregătiţi ca pe 14 septembrie să boicoteze începerea noului an şcolar, mai ales acolo unde vor fi prezenţi şi politicieni. Tot în prima zi de şcoală se va organiza şi un miting la Bucureşti, în faţa Parlamentului, la care vor participa peste o mie de cadre didactice.

,,S-a hotărât blocarea salariilor până în 2013, au fost daţi afară 20.000 de oameni din toată ţara, vor să reducă sporurile. În plus, vor să oblige dascălii să-şi ia zece zile de concediu fără plată. Astfel că, noi vom începe o serie de proteste pentru a încerca blocarea acestor intenţii. Pe 14 septembrie vom boicota începerea noului an şcolar şi vom organiza un miting la Bucureşti”, a declarat Radu Bilavu, reprezentantul Sindicatului FSLI Timiş.

Valuri de proteste pe final de an

În plus, dacă nu se va ajunge la niciun compromis, sindicatele ameninţă cu greva generală, pe 5 octombrie, chiar de Ziua Educaţiei. Mai mult decât atât, pe 7 octombrie este anunţată o grevă generală a tuturor bugetarilor, iar pe 16 noiembrie, în perioada când bugetarii ar trebuie să fie în concediu fără plată, este preconizată o nouă acţiune de protest.

,,Dacă tot ne obligă la concediu fără plată, atunci, în acea perioadă o să mai facem o grevă, iar pe 7 octombrie, toţi bugetarii, adică poliţişti, magistraţi, profesori, medici, vom organiza o grevă generală, la Bucureşti”, a mai spun Radu Bilavu.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor