Noua taxă auto readuce înghesuiala pe holurile Finanţelor Timiş

2Comentarii
Noua taxă auto readuce înghesuiala  pe holurile Finanţelor Timiş
Nici nu a sosit bine noul program de calculare a taxei de poluare, plătită la înmatricularea unui autoturism pe drumurile patriei, că deja s-au instalat din nou cozi la Administraţia Financiară Timiş. Aici s-au adunat dintr-o dată toţi cei care au intrat în categoria celor care ar fi trebui să plătească o taxă triplată, stabilită în toamna trecută de fostul Executiv şi care au decis să nu plătească valoarea mult mai mare a acesteia.

Directorul Administraţiei finanţelor Publice
Timişoara a spus că: “de vineri pâna
astăzi au fost înregistrate 350 de cereri, iar
numărul lor a început să crească
începând de azi-dimineaţă”. Acesta a
mai arătat că cei care depun cereri sunt
nevoiţi să aştepte două zile
până la finalizarea dosarului. Mulţi dintre
cei ce se înghesuie să-şi
plătească taxa sunt speriaţi ca nu cumva
Guvernul să se răzgândească şi
să modifice din nou valoarea taxei. Ce-i în
mână nu-i minciună, spunea unul dintre cei
care s-au pus la coadă dis de dimineaţă. La
înghesuiala de la ghişee a contribuit şi
noua Ordonanţă care dă şi posibilitatea
recuperării diferenţei dintre valoarea
actuală şi cea plătită
„triplat”. Aceştia au la dispoziţie
doar două săptămâni pentru a depune
cererile de recuperare a diferenţei.Deşi
numărul angajaţilor de la Finanţe care se
ocupă de preluarea actelor şi rezolvarea
cererilor referitoare la taxa de poluare a fost
suplimentat, oameni preferă să meargă tot cu
“noaptea-n cap”. Astfel pe coridoarele instituţiei
este înghesuială la primele ore de la
deschiderea ghişeelor, ca mai apoi, la orele
prânzului lucrurile să decurgă cu o
lejeritate totală pe nişte coridoare pe deplin
aerisite.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor