Noua comedianti vin sa faca show la Timisoara

De Alexandra Pleşa
2Comentarii
Noua comedianti vin sa faca show la Timisoara
Noua comedianti vin sa faca show la Timisoara
Maratonul de stand up comedy, ediția a doua, revine în Timișoara. Publicului bănățean i se pregătește un spectacol de patru ore, alături de nouă comedianți.

Ce au mai făcut cei nouă comedianți pe parcursul verii? Ei bine:

  • Bordea s-a transformat într-un păcătos și poate fi văzut în fiecare seară în emisiunea lui Dan Capatos. Si pentru că a cunoscut toată floarea cea vestită a lumii mondene bucureștene, așteptați-vă la cele mai haioase glume.
  • Badea s-a însurat acum o săptămâna cu frumoasa Lora, concurentă în emisiunea “Te cunosc de undeva”  și își va începe luna de miere cu showul de la Timișoara.
  • Teo a avut o vară liniștită. Și cum liniștea prevestește furtuna, îl așteptăm pe Teo în formă maximă, acid și misogin, cum îi e felul.
  • Costel și-a lăsat mustață în urma lunilor petrecute in Mexic. Mic și jucăuș, comediantul rămâne în continuare cel mai adorat de pulicul timișorean.
  • Vio a devenit tată de fată și asta îi ocupă tot timpul.
  • Natanticu a filmat din zori și până-n seară pentru un nou proiect pe care-l veți putea urmări la Pro Tv.
  • Sergiu s-a lansat în muzică alături de Krem cu piesa “Mă-ta are cratima”. A început turul televiziunilor, dar nu ratează maratonul.
  • Micutzu s-a jucat pe scena teatrului Metropolis din București. Cea mai recentă piesă în care poate fi văzut este Funcționarii, de A P Cehov.
  • Sorin a dat Timișoara pe capitală și s-a alăturat trupei Aristocrații.

“Men in black”, cel mai elegant maraton de stand up comedy, ajunge în Timișoara în data de 14 octombrie, de la ora 20. Evenimentul va avea loc la Restaurantul Politehnicii din Complexul Studențesc.

Pentru informații și rezervări puteți suna la numărul 0721574819. Biletele costă 40 de lei pentru biletele achiziționate în avans de la Porky’s Pub și 50 de lei cele achiziționate la intrare. 

Maraton de stand up comedy la Timisoara: noua comedianti, patru ore de distractie



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor