Nou val de violenţe în Irak

Reactualizat la:
Maşină capcană
Maşină capcană
Poliţia irakiană spune că la Kirkuk, în nordul ţării, o serie de atacuri cu maşini-capcană s-a soldat cu cel puţin opt morţi şi zeci de răniţi.

Ceva mai devreme, convoiul unei înalte oficialităţi de la Ministerul de Interne a fost ţinta unui alt atac cu bombe, soldat cu moartea a şapte persoane. Pe de altă parte, potrivit unor medici, în oraşul Balad, la 80 de kilometri vest de Bagdad, au fost găsite 31 de cadavre. Victimele sunt în majoritate suniţi, ucişi în ceea ce pare să fi fost un act de răzbunare pentru uciderea, anterior, a 14 şiiţi.

Răbufnire de violenţă în luna sfântă a Ramadan-ului

Poliţia spune că la Kirkuk au fost patru atacuri, la intervale de cinci minute, în toate folosindu-se maşini capcană – din care unele au fost, potrivit poliţiei, detonate de atentatori sinucigaşi. Două dintre bombe au avut drept ţintă posturi de poliţie, iar o altă bombă ar fi explodat într-o piaţă aglomerată.

Cea de-a patra a vizat sediul local al unei agenţii de securitate care asigură protecţia instalaţiilor guvernamentale, însă a lovit un liceu pedagogic de fete, ucigând două eleve. La Bagdad, şefa serviciului financiar a Ministerului de Interne, Hala Shakr Salim, a supravieţuit atacului comis asupra coloanei sale de maşini, care se deplasa într-un cartier din estul capitalei.

Corespondentul BBC la Bagdad, Jum Muir, spune că deşi actele de violenţă s-au înmulţit în ultimii ani, în timpul lunii de Ramadan, toate felurile de atac se află la un nivel record de când a avut loc, în 2003, invazia sub comandă americană.

Cresc şi pierderile militare

Separat, s-a anunţat că sâmbătă au murit cinci soldaţi americani – patru în cadrul unor incidente petrecute la Bagdad, al cincilea la Fallujah, în vestul Irakului.

După cum spune corespondentul BBC, numărul militarilor americani ucişi în Irak până în prezent în luna octombrie ajunge astfel la circa 50 – cel mai ridicat număr de morţi înregistrat în vreuna din lunile care au trecut începând cu ianuarie 2005.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !