Nou bilanţ al MAE: 32 de cereri de asistenţă pentru evacuarea din Gaza

Nou bilanţ al MAE: 32 de cereri de asistenţă pentru evacuarea din Gaza

Ambasada României la Tel Aviv înregistra vineri, la ora 16.00, 32 de cereri de asistenţă consulară în vederea evacuării din Făşia Gaza, din care 9 din partea cetăţenilor români, 2 de la cetăţeni palestinieni, 21 de cereri vizând copii,a declarat, ministrul de Externe, Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că MAE este organizat pentru acorda asistenţă consulară non-stop românilor care vor să plece din zona de conflict din Gaza.
De asemenea, potrivit ministrului, vineri seară, directorul adjunct al Direcţiei Consulare din MAE, Ion Dicu, se va afla la punctul de trecere a frontierei de la Erez.
Ministrul a mai spus că, dacă între persoanele care solicită evacuarea din Fâşia Gaza se numără cetăţeni palestinieni căsătoriţi cu românce, ambasadele României la Tel Aviv şi Cairo asigură eliberarea documentelor necesare, cu preluarea datelor prin fax sau poştă rapidă.
Diaconescu a făcut apel la calm şi a dat asigurări că în acest moment atât centrala MAE, cât şi misiunile diplomatice sunt pregătite pentru a asigura asistenţă consulară.
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că MAE este organizat pentru acorda asistenţă consulară non-stop românilor care vor să plece din zona de conflict din Gaza.
“Practic, am adoptat toate măsurile necesare pentru sprijinirea cetăţenilor români, Ambasada României a primit şi primeşte în continuare solicitările de evacuare, pe baza cărora se face o listă care se transmite autorităţilor israeliene”, a mai spus ministrul.
Potrivit acestuia, datele pe care cetăţenii români trebuie să le prezinte sunt următoarele: nume, prenume, numărul documentului de identitate românesc, data naşterii, număr de identitate al documentului palestinian şi un număr de contact.
Ministrul a mai spus că autorităţile române beneficiază de tot sprijinul Israelului în demersurile sale, lucru confirmat, potrivit lui Diaconescu, şi în cursul întâlnirii pe care a avut-o vineri cu ambasadorul israelian la Bucureşti, David Oren.
Diaconescu a precizat că Ambasada României din Amman este informată în legătură cu asigurarea ieşirii din Israel, Iordania fiind o ţară care va asigura tranzitul cetăţenilor evacuaţi din Fâşia Gaza.
Practic, cetăţenii români sunt transportaţi la frontiera cu Iordania, de unde sunt preluaţi de Ambasada României la Amman.
Cele 32 de persoane care au plecat deja din Fâşia Gaza au ajuns în Iordania unde nu s-au cazat, ci s-au aflat în tranzit spre alte destinaţii, a mai spus ministrul, care nu a putut preciza câţi dintre aceştia vor ajunge în România.
Ministrul a mai informat că se fac demersuri pentru deblocarea punctului de trecere de la Rafah, dar situaţia este una “complicată”.
Anterior, ministrul Cristian Diaconescu anunţase că la ora 14.00, la Ambasada României la Tel Aviv erau înregistrate 29 de cereri de asistenţă consulară, dintre care 8 adulţi români, 2 adulţi palestinieni şi 19 copii.
“Ambasada noastră la Tel Aviv a procesat solicitările de repatriere pentru 6 familii care au părăsit zona înaintea conflictului acestea totalizând 32 de persoane”, a spus Diaconescu.
În prima parte a zilei de vineri, Ministerul de Externe anunţase că două familii, în total nouă persoane, au solicitat autorităţilor României de la Tel-Aviv sprijin în vederea evacuării lor din Fâşia Gaza.Şase dintre cei nouă români sunt copii, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Potrivit unui comunicat, MAE recomanda cetăţenilor români aflaţi în Fâşia Gaza să contacteze Ambasadele României la Tel Aviv şi la Cairo pentru a începe formalităţile de ieşire din teritoriu.
MAE preciza că este pregătit să acorde asistenţa necesară cetăţenilor români aflaţi în Fâşia Gaza, care doresc să părăsească zona.
Potrivit comunicatului citat, pentru o gestionare eficientă a solicitărilor de sprijin venite din partea cetăţenilor români, echipa consulatului român de la Tel Aviv a fost consolidată.

 

Sursa: mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor