Noroc cu laptele, spectacol-lectura la Teatrul Maghiar de Stat din Timisoara

De Alina Neagu
Noroc cu laptele, spectacol-lectura la Teatrul Maghiar de Stat din Timisoara
© foto: Teatrul Maghiar de Stat din Timisoara
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara îi invită pe timișoreni la un nou spectacol lectură din seria Teatru la bibliotecă. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, iar distribuția reunește elevi și studenți.

Ceea ce ar fi putut fi o banală ieșire pentru a cumpăra lapte se transformă într-o… aventură din care planeta întreagă are de câștigat. „Noroc cu laptele” este un spectacol-lectură pentru copii şi adulţi, o invitaţie de a pătrunde în lumea fantastică pe care un tată şi fiicele sale o creează în jurul unei întâmplări comune. Din distribuție fac parte actorii: Maria Bujancă, Flavia Mioc, Bety Pisică și Radu Trică. Regia spectacolului poartă semnătura lui Victor Dragoș.

Coordonarea programului este asigurată de Daniela Șilindean și Eleonora Ringler-Pascu.

Proiectul educațional „Teatru la bibliotecă” vizează familiarizarea publicului cu dramaturgia contemporană, așa cum se reflectă ea în repertoriul Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, și se bazează pe implicarea tinerilor (elevi și studenți).

Spectacolul are loc marți, 21 noiembrie 2017, la ora 18.00, în Aula BCUT (Bd. Vasile Pârvan, nr. 4A), se desfășoară în limba română, iar intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !