Noile tehnologii IT pe mâna elevilor

4Comentarii
Noile tehnologii IT pe mâna elevilor
La Colegiul Naţional „C. D. Loga” din Timişoara se va desfăşura, în perioada 5-6 decembrie, cea de a doua ediţie a simpozionului internaţional „Smart kids”, în cadrul căruia se va organiza un concurs de aplicaţii pentru tablele interactive care sunt din ce în ce mai des întâlnite în sălile de clasă.

Smart Board –urile sunt cele mai prezente şi integrate table din România. Prin intermediul ei se pot aplica cele mai moderne metode didactice care ajută la pregătirea şi predarea materialelor şcolare. Concursul din acest an care va avea ca temă „Educaţia, noile tehnologii IT în Euroregiune” este destinat elevilor din cliclul primar, gimnazial şi liceal atât din Timişoara cât şi din Serbia şi Ungaria. Organizatorii seminarului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi Colegiul Naţional „C.D.Loga”, în parteneriat cu Primăria municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. Concursul se va desfăşura pe trei secţiuni, după cum urmează: la Secţiunea I – elevii din clasele I-IV vor avea de prezentat desene, afişe, reclame, pliante şi postere. Lucrările vor fi aduse listate şi în format digital pe stick sau CD, şi vor fi etichetate cu datele de identificare ale autorilor. Ele vor fi postate în holul Colegiului şi vor fi prezentate comisiei pe suport magnetic. La Secţiunea a II-a si a III-a vor avea de prezentat produse de software educaţional, să definească domeniul şi tematica, tehnica şi metodica predării implementate, nivelul utilizatorilor cărora se adresează, suportul hardware şi software necesar folosirii. Fiecare participant va avea la dispoziţie 5-10 minute pentru prezentarea lucrării. Elevii care vor participa la concurs şi vor urca pe podium vor fi recompensaţi cu laptop-uri, camere video, aparate de fotografiat şi stick-uri.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor