Noi premii pentru înotul masters timişorean

1Comentariu
Noi premii pentru înotul masters timişorean
Succese numeroase pentru înotătorii timişoreni. O echipă reprezentând Clubul de Înot MASTERS Timişoara a obţinut 30 de locuri pe podium la concursul de înot masters desfăşurat în perioada 24-25 octombrie în Szarvas (Ungaria).

La competiţia susţinută în bazin scurt (25m, acoperit), au participat 145 de sportivi reprezentând 19 cluburi din trei ţări (România, Serbia şi Ungaria). În cadrul competiţiei desfăşurate vârsta medie a competitorilor a fost de 54 de ani, seniorii competiţiei având, la femei, 78 de ani iar la bărbaţi, 89 de ani. Echipa Clubului de Înot MASTERS Timişoara a fost formată din 8 sportivi (2 femei si 6 bărbaţi) cu vârstele cuprinse între 28 şi 65 de ani. În total, la probele individuale, clubul timişorean a obţinut 27 de locuri pe podium (1 la femei şi 26 la bărbaţi): 13 locuri întâi, 8 locuri doi, 6 locuri trei. La probele pe echipe, în total, MASTERS Timişoara a obţinut 3 locuri întâi, dintre care două la bărbaţi şi unu la echipe mixte, femei si bărbaţi. Mişcarea de înot masters implică adulţi care practică acest sport ca amatori, atât în regim de competiţie, cât şi ca înot recreaţional. Sportivii concurează pe grupe de vârstă: 18-24, 25-29, 30-34, 35-39, ultima categorie incluzând orice vârsta peste 100 de ani. 

Clubul de Inot MASTERS Timişoara reuneşte persoane care au împlinit 18 ani şi care au ca pasiune înotul, printre ei numărându-se foşti sportivi cu performanţe, actuali profesori şi antrenori de înot, precum şi persoane care nu au practicat niciodată înotul de performanţă. Iniţiativa promovează practicarea activităţii sportive, vizând, în acelaşi timp, atât păstrarea stării de sănătate, cât şi îmbunătăţirea capacităţii sportive a practicanţilor. Constituirea clubului de înot masters la Timişoara a reprezentat o premieră naţională, În prezent, cluburi cu activitate în acest sport mai funcţionează în Reşiţa şi Cluj.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor