Noi nume in line-up-ul Sziget Festival

De Simina Bratu
Reactualizat la:
Noi nume in line-up-ul Sziget Festival
© Foto: Facebook/SzigetFestival
Cei care ajung la Sziget Festival, la vară, vor avea ocazia să se bucure de zeci de concerte. Organizatorii evenimentului au anunțat deja o mulțime de nume internaționale printre care se numără Rihanna, Sia, David Guetta, Muse și mulți alții. Echipa Sziget a confirmat în această săptămână încă un val de artiști.

Sziget Festival va avea loc în perioada 10 – 17 august, pe Insula Obudai, din Budapesta. Evenimentul va reuni o mulțime de artiști de top, iar pe una dintre scenele festivalului va urca și o trupă timișoreană, respectiv Thy Veils.

Ca în fiecare an, line-up-ul evenimentului este unul foarte cuprinzător, iar cele mai noi anunțuri legate de artiști au fost făcute în această săptămână. Astfel, la Sziget vor participa și Afrojack, Die Antwoord, DVBBS, Marky Ramone’s Blitzkrieg, Skunk Anansie, TroyBoi, ZEDD și Carnage.

Organizatorii evenimentului au transmis că au finalizat programul pentru World Music Stage. Aici vor urca pe scenă: Aziza Brahim, Baro Drom Orkestar, Buika, Cimbaliband, Django Lassi, Dudu Tassa & The Kuwaitis, Enzo Avitabile & Bottari & Scorribanda, Fanfare Ciocarlia, Goran Bregovic Wedding and Funeral Band, Hackney Colliery Band, Ilaria Graziano, Francesco Forni, Kultur Shock, La Dame Blanche, La-33, Lajkó Félix feat Óperentzia, Leningrad, Les Hurlements d’Léo, Malasañers, Mau Mau, Pannonia Allstars Ska Orchestra, Psycho Mutants, Rachid Taha, Rupa & The April Fishes, Soviet Suprem, Systema Solar, The Džambo Aguševi Orchestra, Värttinä și Yiddish Twist Orchestra.

De asemenea, până acum au mai fost anunțați la Sziget Festival artiștii și trupele: Afrojack, Aurora, Bastille, Bloc Party, Boys Noize, Bring Me The Horizon, Bullet For My Valentine, Carnage, CHVRCHES, Crystal Castles, Datsik, David Guetta, Die Antwoord, Dillon Francis, DJ Sliink, DVBBS, Dyro, Excision, FIDLAR, Hardwell, JAIN, Jake Bugg, Jess Glynne, John Newman, K.I.Z., Kaiser Chiefs, Kodaline, Kovacs, M83, Manu Chao La Ventura, Marky Ramone’s Blitzkrieg, MØ, Molotov, Movits!, Muse, Naughty Boy, Nicky Romero, Noel Gallagher, Oscar and the Wolf , Parkway Drive, Parov Stelar, Rico & Sticks, Rihanna, Róisín Murphy, SIA, Sigur Rós, Skunk Anansie, Sum 41, The Last Shadow Puppets, The Lumineers, The Neighbourhood, Tourist, Travis Scott, TroyBoi, Unkle (live), Vinai, Wilkinson (live), Years & Years și Zedd.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase