(P) Noi am fost mereu in mijlocul oamenilor, nu doar acum in perioada electorala

Reactualizat la:
(P) Noi am fost mereu in mijlocul oamenilor, nu doar acum in perioada electorala
ADVERTORIAL. Domnule Dobra, constatăm că PSD Timiș a pornit în forță campania electorală, iar prima întâlnire cu cetățenii a fost la Lugoj în prezența fostului premier Victor Ponta.

Lugojul nu e doar leagănul social-democrației românești, ci și un reper la nivel național pentru PSD. Administrația noastră de aici, în frunte cu domnul primar Francisc Boldea, a început cu adevărat să modernizeze și să dezvolte orașul, după ani de stagnare. În acest context, prezența fostului prim-ministru Victor Ponta la Lugoj a fost una onorantă pentru județul nostru, alături de noi fiind și președintele Consiliului Județean Timiș, Sorin Grindeanu, fost ministru în guvernul Ponta. Timișenii nu au uitat – așa cum cred unii – că fostul guvern Ponta a luat măsuri economice foarte bune și inteligente, care apoi au permis reîntregirea salariilor, a pensiilor, redeschiderea unor spitale și unități din domeniul sanitar. Să ne amintim că România și-a plătit datoriile către FMI și nu mai trebuia să se împrumute, în timpul guvernării PSD. Dar… ceea ce a urmat știm cu toții. Consider că e timpul să revenim la lucrurile cu adevărat importante pentru români și să depășim manipularea de zi cu zi. Guvernarea PSD a fost un succes real, iar cetățenii au simțit concret că țara a fost readusă în echilibru economic și social.

fb_img_1479642374518

Am văzut că atât dumneavoastră, cât și ceilalți candidați ai PSD, participați la numeroase întâlniri cu cetățenii.

Noi, spre deosebire de cei care își fac campanie doar pe Facebook, am fost mereu în mijlocul oamenilor, nu doar acum în perioada electorală. Sigur că există o intensificare a acțiunilor publice în campanie, când putem merge în echipă din localitate în localitate pentru a le prezenta oamenilor programul nostru de guvernare. E un demers firesc și normal, pentru că noi avem ce să discutăm cu timișenii. Cunoaștem problemele și realitățile de aici și avem și soluții pentru acestea. Pe de altă parte, programul cu care partidul nostru vine în fața oamenilor este unul realizabil, măsurabil, cu date și elemente concrete. Avem câteva materiale electorale video în care explicăm, simplu și direct, cum vrem să relansăm industria românească, ce propunem pentru ca tinerii să rămână în țară, cum vrem să majorăm etapizat pensiile și să acordăm beneficii bunicilor acestei țări, cum se poate deschide o firmă nouă…

fb_img_1479642176131

Am observat ca adversarii politici nu au un program pe care să îl prezinte alegătorilor, campania lor rezumându-se doar la a ataca verbal membrii PSD. Cum comentați?

Nu am văzut vreo idee, vreun program din partea PNL Timiș. Din păcate, adversarii noștri, cei de la PNL, dovedesc și acum că rămân adversari ai românilor. Nu au program de guvernare, despre echipă nici nu poate fi vorba, singurul element de campanie folosit de aceștia e legat de atacul la PSD. O țară nu poate fi guvernată de partide care doar atacă, nu au viziune, nici oameni cu care să guverneze, ci doar interese de moment. Am mai spus și în perioada preelectorală că PNL Timiș a dat o palmă pe obrazul electoratului de dreapta din județ, prin modul în care a alcătuit lista de candidați. PNL are și avut în județ oameni valoroși, am fost parteneri în cadrul USL o perioadă și știu acest lucru. Sunt mulți primari liberali care au o bună relație cu mine încă din perioada în care am fost vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș. Și acum am un contact bun cu acești oameni care mă sună și îmi spun că nu se simt deloc reprezentați de echipa județeană a PNL, de candidații lor. Îi asigur pe toți primarii, nu doar ai PNL, că noi vom reprezenta Timișul și comunitățile de aici indiferent de culoarea politică a primarului. Dacă vrem să ne modernizăm și să ne dezvoltăm ca județ trebuie să fim uniți și să conclucrăm la marile proiecte pe care CJT vrea să le deruleze. În concluzie, nu vreau să comentez prea mult ce fac candidații PNL pentru că nimeni nu pare interesat de aceștia. Am văzut multă apatie în imaginile pe care le postează candidații lor pe facebook, săli goale, foști pedeliști controversați în spatele candidaților. Mă opresc aici…

fb_img_1479642183496

Ce indică sondajele de opinie în acest moment?

Este evident că PSD, la fel ca și până la startul campaniei, e primul partid în toate cercetările sociologice. Noi, însă, nu suntem foarte preocupați de aceste sondaje, pentru că avem un contact zilnic direct cu cetățenii. Oamenii sunt barometrul după care ne ghidăm. Timișenii sunt oameni deschiși, maturi din punct de vedere politic și știu cine a guvernat în interesul României și cine nu. Sigur că acceptăm și critica și observațiile venite de la cetățeni, pentru că noi suntem cei care îi vom reprezenta în următorii patru ani. La fel ca la alegerile locale, eu am convingerea că timișenii vor urmări inclusiv cum ducem această campanie electorală, ce propuneri avem, ce program și probabil că cei mai mulți dintre ei ne vor acorda încrederea.

fb_img_1479642183496

Publicat la comanda PSD Timiș. Publicat de SC Russmedia Newspaper. Cod mandatar financiar: 11160007.