Nixon, din China direct la Timisoara, via Metropolitan Opera New York

Nixon, din China direct la Timisoara, via Metropolitan Opera New York
Cea de-a doua transmisiune din 2011 în direct de la Metropolitan Opera din New York la Timişoara este dedicată unei opere contemporane inspirate de istorica întâlnire dintre preşedintele american Richard Nixon şi liderul comunist Mao Zedong (Mao Tse-tung), petrecută în 1972, în China.

Timişorenii vor putea vedea spectacolul Live in HD sâmbătă, de la ora 20.00, în aula Bibliotecii Eugen Todoran.

„Ca răspuns la sugestia repetată a publicului iubitor de operă, de a prezenta aceste spectacole într-o sală situată în zona centrală a oraşului, D’Stars vine în întâmpinarea acestei doleanţe, astfel încât, începând cu data de 12 februarie 2011, spectacolele „The Met: Live in HD”, vor fi găzduite de o nouă locaţie, repectiv Aula din ultramodernul corp B al Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” (Bd. Vasile Pârvan 4A, între Universitatea de Vest şi Facultatea de Chimie)”, anunţă Sorin Arădean, din partea organizatorilor.

„Nixon în China”,  operă minimalistă în trei acte, compusă în 1987 de John Adams, pe un libret de Alice Goodman, este regizată de Peter Sellars şi dirijată la pupitrul celebrei opere new-yorkeze chiar de către compozitor. John Adams este laureat al Premiului Pulitzer pe 2003, pentru compoziţia „On the Transmigration of Souls/ În transmigraţia sufletelor”, o lucrare muzicală complexă, dedicată victimelor atentatului de la World Trade Center.
 „Nixon în China este cea mai importantă operă a celei de-a doua jumătăţi a secolului XX, subiectul central al operei fiind istorica vizită a preşedintelui American Richard Nixon, făcută în 1972 în China comunistă a lui Mao Tse-tung. O vizită făcută în toiul întunecatei perioade a Războiului Rece dintre Occident si ţările comuniste”, subliniază producătorii evenimentului artistic.

„Întâlnirea dintre Nixon si Mao este un moment mitologic al istoriei mondiale, în particular al istoriei americane”, declară John Adams, a cărui operă se joacă în premieră la Metropolitan Opera.
Distribuţia îi cuprinde pe Kathleen Kim (Chian Ch’ing), Janis Kelly (Pat Nixon), Robert Brubaker (Mao Tse-tung), Russell Braun (Chou En-lai), James Maddalena (Richard Nixon), Richard Paul Fink (Henry Kissinger), decorurile sunt create de Adrianne Lobel, costumele de Dunya Ramicova, iar coregrafia îi aparţine lui Mark Morris.
Biletele costă 60 de lei (50 de lei pentru studenţi) şi pot fi cumpărate de la casieria Cinema Timiş (zilnic între orele 14.00- 20.00, joia închis).

Pentru a-l însoţi… simbolic pe Nixon în China, toţi posesorii de bilete  la  această operă transmisă la Timişoara vor avea în săptămâna ce urmează acestui spectacol un discount de 10% la o consumaţie făcută într-un restaurant chinezesc din oraş.

S.P.D.
Foto: © MET



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor