Ninsoarea i-a luat pe nepregătite şi pe şoferi, şi pe drumari, în Timiş

24Comentarii
Ninsoarea i-a luat pe nepregătite şi pe şoferi, şi pe drumari, în Timiş
A venit iarna în adevăratul sens al cuvântului şi în Timiş, zăpada şi frigul s-au instalat în judeţ. Prima ninsoare puternică i-a luat pe nepregătite atât pe drumari, pentru că multe dintre şoselele din judeţ erau pline de zăpadă, necurăţate, marţi, la primele ore ale dimineţii, cât şi pe şoferi, care mulţi nu au maşinile echipate pentru iarnă. Imagini 

Deşi drumarii din Timiş îl asigurau pe prefectul Mircea Băcală, chiar luni, că sunt pregătiţi să intervină prompt în caz de ninsoare, iată că marţi, la primele ore ale dimineţii, conducătorii auto care au ieşit în oraş au fost nevoiţi să-şi croiească drum, cu maşinile, prin zăpadă, pentru că multe dintre şoselele din judeţ nu erau curăţate şi utilajele de deszăpezire nu începuseră încă să circule. Autorităţile susţin însă că a fost împrăştiat material antiderapant încă de luni seara, peste tot prin oraş şi în afara acestuia.

Cum spuneam, şi şoferii au fost luaţi pe nepregătite pentru că mulţi nu au încă maşinile echipate pentru iarnă. Agenţii de circulaţie vor avea cu siguranţă mai mult de lucru, pentru că vremea „favorizează” tamponările.

Unii conducători auto au ajuns, marţi dimineaţă, cu autoturismele în şanţuri sau, mai rău, s-au răsturnat cu maşinile. Între localităţile Cărpiniş şi Beregsău Mare, de exemplu, o maşină s-a răsturnat în şanţ, iar două persoane au fost transportate la spital. S-a întâmplat din cauza unui şofer începător, care nu a mai putut controla autovehiculul pe zăpadă. Alte două persoane au fost rănite în urma unui accident la Recaş, iar la Săcălaz un microbuz care transporta oamenii către oraş, la muncă, a derapat şi a ieşit în decor.

Cei care se aventurează la drum pe ninsoare, trebuie să ştie că deocamdată nu sunt drumuri blocate, dar se circulă cu dificultate pe drumurile din judeţ şi trebuie să adapteze viteza la condiţiile meteo. Dificultăţi mari au fost însă pe străzile din oraş, troienele fiind la ele acasă în Timişoara.



24Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor