Nicolae Robu se simte ca la 30 de ani. S-a mai ingrasat, dar e fericit

De Roxana Deaconescu
14Comentarii
Nicolae Robu se simte ca la 30 de ani. S-a mai ingrasat, dar e fericit
© foto: Facebook/Nicolae Robu
Mai e puțin până când împlinește 63 de ani, dar primarul Nicolae Robu spune că nu simte că a ajuns până la această vârstă. L-au năpădit amintirile când rețeaua de socializare pe care își petrece mare parte din timp pentru a ține legătura cu „prietenii” i-a adus aminte de o călătorie în SUA.

Cel care de șase ani conduce Timișoara le-a dezvăluit „prietenilor” de pe Facebook că s-a îngrășat puțin, dar că vârsta sufletească i-a rămas aceeași, cam de 30 de ani, că este fericit și că altceva nu mai contează.

„«Apus peste apus, ce iute trece timpul…» Facebook mi-a amintit de dimineață că acum 7 ani am fost în una din vizitele mele în SUA – atunci, în capitala federală Washington și în capitala statului Florida, Tallahassee. După câte îmi amintesc, atunci aveam 88 de kg. Acum am 92 kg. Vârsta, însă, a rămas aceeași! J) Cea sufletească, evident, neschimbată, la mine, de vreo 30 de ani, ba cu destule elemente conservate chiar de cu mult-mult mai în urmă. O fi bine, o fi rău?! Eu…, eu sunt fericit și, până la urmă, ce altceva ar mai putea conta?!”, a scris Nicolae Robu pe pagina lui de Facebook, unde a publicat și o poză de acum șapte ani.

Edilul Timișoarei s-a născut în 28 mai 1955.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor