Nicolae Robu: Biserica sa-si vada de cele sfinte, iar politicienii de politica

15Comentarii
Nicolae Robu: Biserica sa-si vada de cele sfinte, iar politicienii de politica
Liberalii din Timiş cred că lăcaşele de cult şi politica n-ar trebui să aibă prea mult de-a face şi că prin lege ar trebui curmate practicile prin care banii politicienilor influenţează deciziile celor în sutană. Asta, în condiţiile în care parlamentarii PDL atrag fonduri consistente pentru bisericile din colegiul lor.

Indiferent de cult, bisericile sunt din ce în ce mai influenţate de factorul politic, cred cei din conducerea organizaţiei judeţene Timiş a Partidului Naţional Liberal. Direcţionarea preferenţială a fondurilor, către diferite lăcaşe de cult, de către oamenii politici, ar trebui stopată, nefiind altceva, consideră liderul liberalilor timişeni, Nicolae Robu, decât „o pervertire produsă pe considerente financiare”. Preşedintele PNL Timiş dezavuează mecanismul prin care clericii sunt influenţaţi prin intermediul finanţării lucrărilor de construcţie, de reparaţie sau de reabilitare a unităţilor de cult şi crede că „oamenii politici ar trebui să se ocupe exclusiv de politică, iar biserica să-şi vadă de cele sfinte şi de enoriaşi”.

Robu consideră că ar trebui ca, prin Legea bugetului de stat, să fie stabilit clar cât este fondul pe care îl alocă Guvernul bisericilor, iar banii să ajungă nu la unul sau altul dintre lăcaşele de cult, ci la Patriarhia Română şi la celelalte conduceri naţionale ale cultelor religioase.

Declaraţia survine după ce, joi, deputatul PD-L de Timiş Gheorghe Ciobanu prezentase o situaţie din care reieşea că, în 2010, 30 de unităţi de cult din colegiul său beneficiaseră de 800.000 de lei, reprezentând bani de la stat.

Marius Horescu



15Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor