Nicio noapte fara migranti pe strazile Timisoarei. Au fost gasiti si-n Complexul Studentesc

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
35Comentarii
Nicio noapte fara migranti pe strazile Timisoarei. Au fost gasiti si-n Complexul Studentesc
© Foto: Poliţia Locală Timişoara
Polițiștii locali au avut din nou de lucru cu migranți, în noaptea de miercuri spre joi. Oamenii legii au găsit 28 de migranți pe câmpul din Calea Aradului unde în urmă cu câteva zile alți străini își instalaseră corturi. În Complexul Studențesc au găsit cinci migranți care se relaxau pe o bancă.

Cei care au fost descoperiți pe Calea Aradului aveau documente emise de Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din Timișoara, dar se aflau pe câmp la o oră la care nu aveau voie să plece, motiv pentru care au fost predați reprezentanților centrului.

Alți agenți au dat peste cinci migranți în Complexul Studențesc, printre care și un minor.

„Tot în cursul nopții de ieri, în jurul orei 1.30, polițiștii locali care desfășoară activitatea de patrulare în Complexul Studențesc au depistat pe o bancă din campus un grup de cinci migranți, dintre care patru din Iran și unul din Afganistan. Unul dintre ei este minor. Cei cinci nu dețineau documente asupra lor, motiv pentru care au fost predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, transmit oficialii Poliției Locale Timișoara.



35Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor