Nici un stat membru nu aprobă bugetul britanic

Nici un stat membru nu aprobă bugetul britanic
,,Cu acest buget european propus de britanici nici nu poate fi vorba despre extinderea Uniunii în Balcani.” Este declaraţia făcută astăzi de preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, extrem de intrigat din cauza sumei propuse de actuala preşedinţie UE pentru perioada 2007 – 2013.

Toate cele 24 de state membre se opun proiectului britanic de buget iar premierul român a declarat astăzi că această variantă defavorizează clar şi ţara noastră.

Preşedintele Barroso a fost astăzi mai nervos ca niciodată în discursul său despre varianta de buget propusă de britanici. Oficialul a spus că statele din Balcani pot să îşi ia adio de la Uniunea Europeană pentru că, sub nici o formă, nu sunt bani pentru ca ele să devină membre.

În ceea ce priveşte România şi Bulgaria, preşedintele Barroso este de părere că aceste state se vor integra, însă Uniunea Europeană nu va funcţiona la parametri normali cu 27 de state membre. Şi premierul Tăriceanu spune că vom beneficia de bani mai puţini de la bugetul european decât erau alocaţi.

Preşedintele Comisiei Europene crede că la Consiliul European de la Bruxelles abia vor începe adevăratele negocieri asupra bugetului şi nici nu poate fi vorba despre un acord până la următorul Consiliu din martie 2006.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor