Nesimtirea costa la Timisoara: amenda de 500 de lei pentru mobila aruncata pe strada

De Roxana Deaconescu
11Comentarii
Nesimtirea costa la Timisoara: amenda de 500 de lei pentru mobila aruncata pe strada
© Tion: Nesimtirea costa la Timisoara: amenda de 500 de lei pentru mobila aruncata pe strada
900 de timișoreni au fost amendați de Poliția Locală de la începutul anului și până acum, pentru că au aruncat gunoaie pe domeniul public. Ultima persoană amendată este o femeie, care a trebuit să scoată din buzunar 500 de lei. A fost prinsă aruncând mobilă pe stradă.

Oamenii legii spun că femeia a fost prinsă în timp ce arunca mobila de care nu mai avea nevoie și alte resturi pe care le scosese după ce și-a curățat boxa, pe strada Timiș nr. 1. Le lăsase la o rampă clandestină de gunoi.

„Femeia a fost sancționată conform HCL 371/2007 modificată cu amendă de 500 lei. Poliția Locală Timișoara atrage atenția că persoanele care abandonează deșeuri pe domeniul public sunt sancționate cu amenzi, făcând totodată apel la timișoreni să nu mai recurgă la astfel de metode de a scăpa de resturile din locuințe. De asemenea, facem apel la cei care observă persoane care abandonează deșeuri să sune la Dispeceratul Poliției Locale la numerele de telefon 0256.246.112 sau 0256.968 pentru ca polițiștii locali să se deplaseze la fața locului și să ia măsurile legale cat mai rapid posibil”, transmit polițiștii locali.



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor