Nemţii vor să ajute în continuare Timişul

2Comentarii
Nemţii vor să ajute în continuare Timişul
Timişoara - Vineri, la Timişoara a fost prezentă o delegaţie formată din reprezentanţi ai grupului parlamentar germano-român al Bundestagului, condus de Susanne Kastner, vicepreşedinte al Bundestagului şi preşedinte al grupului parlamentar germano-român.

Delegaţia germană, a purtat, la sediul Palatului Administrativ, o serie de discuţii la care au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, prefectul judeţului Timiş şi primarul Timişoarei. Din delegaţia germană mai fac parte deputatul Erich Fritz, vicepreşedinte al grupului parlamentar CDU/CSU, deputatul Joachim Gunther, vicepreşedinte al grupului parlamentar FDP, deputaţii Dieter Grasedieck şi Rolf Kramer, membri al grupului parlamentar SPD, deputatul Hakki Hesken, membru al grupului parlamentar de stânga, Renee Krebs, din partea Administraţiei Bundestagului dar şi consulul general al Germaniei la Timişoara, Rolf Maruhn. „Am avut discuţii frucutoase, cu primarul Ciuhandu am discutat despre programul de susţinere a reabilitării centrului istoric al Timişoarei. De asemenea, am purtat o serie de discuţii în domeniul social. Noi nu ne mai putem implica direct dar vom căuta modalităţi să ajutăm categoriile defavorizate ale societăţii de aici. După cum ştiţi, eu mă ocup de susşinerea unei case de copii”, a declarat Susanne Kastner. Deşi iniţial discuţiile erau programate să dureze jumătate de oră, acestea s-au prelungit, ca dovadă a interesului celor două părţi pentru colaborare.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor