Evenimentul de la Timișoara va avea loc pe 7 octombrie, la Casa Tineretului.
„În cadrul acestui turneu vă invităm să participați la un eveniment special, menit să sărbătorească lansarea oficială a noului album «ZI», dar și cei 20 de ani de activitate Negură Bunget și 10 ani de la lansarea albumului «OM». Playlistul concertului va reflecta direct această aniversare triplă, și va cuprinde atât piese noi, cântate în premieră, cât și unele vechi, cu un accent special pe cele de pe albumul «OM»”, transmit membrii trupei.
Noul material discografic, „ZI”, urmează să fie lansat în această toamnă, fiind a doua parte a trilogiei inspirate de Transilvania. Pe lângă turneul european de promovare, Negură Bunget mai pune la cale și vizite în Asia, Australia și Noua Zeelandă. Pentru asta, tot la toamnă, se va lansa un proiect de crowdfunding.
După cei 20 de ani de activitate, Negură Bunget are un palmares impresionat. Este vorba despre 7 albume de studio și peste 1.000 de prestații live în întreaga lume. Formația timișoreană are o reputație extraordinară la nivel internațional, fiind apreciați și în afara granițelor Europei.
Veștile bune nu se opresc aici, iar membrii trupei spun că au în plan să lanseze noi materiale audio-vizuale. De asemenea, în 2016 se împlinesc și 10 ani de la lansarea albumului „OM”. Pentru a marca momentul, casa de discuri italiană Aural Music a decis să scoată pe piață o nouă ediție a materialului discografic, atât pe CD, cât și pe vinil.
Negură Bunget înseamnă: Gabriel Mafa / Negru (tobe, percuții, țambal, tulnic), Tibor Kati (voce, chitară, clape), Adrian Neagoe / Oq (chitară, voce, clape), Ovidiu Corodan (bas, voce) și Petrică Ionuțescu (instrumente tradiționale).
La evenimentul de la Timișoara, Negură Bunget îi va avea drept invitați pe canadienii de la Ossific. Concertul are loc pe 7 octombrie, iar un bilet costă 30 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!