Ne vom putea trata urgentele in centre de permanenta cu medici de familie

3Comentarii
Ne vom putea trata urgentele in centre de permanenta cu medici de familie
Guvernul obligă medicii de familie să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în centre de permanenţă, în afara programului de lucru şi de sărbători. Medicii de la serviciile de urgenţă ale spitalelor din Timişoara sunt de părere că înfiinţarea unor astfel de centre le va da timp să se ocupe de cazurile cu adevărat grave. În judeţul Timiş funcţionează în prezent opt centre de permanenţă, dar niciunul în Timişoara.

Dacă aţi mâncat prea mult sau aţi exagerat cu băutura şi vi se face rău, dacă în timpul nopţii aveţi alte probleme de sănătate şi vreţi să vă consulte un medic, începând cu acest an, în Timişoara, aţi putea să vă adresaţi medicilor de familie aflaţi de gardă în centre de permanenţă. Aceste unităţi au menirea să asigure continuitatea asistenţei medicale primare, iar medicii din serviciile de urgenţă de la spitalele timişorene spun că înfiinţarea unor astfel de centre i-ar ajuta. „30 la sută dintre pacienţii pe care îi consultăm în week-end sau de sărbători sunt cazuri abordate doar cu tensiometrul, stetoscopul şi aparatul de glicemie. Adică pacienţi ce pot fi rezolvaţi şi de medicii de familie”, spune dr. Mihai Grecu, şeful Serviciului UPU de la Spitalul Judeţean Timişoara.

Şi medicii de familie consideră că trei-patru centre de permanenţă ar fi binevenite în Timişoara, după ce experienţa anilor trecuţi a arătat că ele erau de folos.

„În oraş au mai funcţionat la un moment dat astfel de centre şi oamenii au început să le cunoască şi să vină spre ele”, spune Claudia Iftode, medic de familie, vicepreşedinta Patronatului Medicilor de Familie Timiş.

Medicii de familie, obligaţi să lucreze în centre de permanenţă

Conform unei noi ordonanţe aprobate de Guvern, medicii de familie din Timiş şi din întreaga ţară, aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi care îşi desfăşoară activitatea în localităţile arondate teritorial la centrele de permanenţă, vor fi obligaţi să asigure continuitatea asistenţei medicale primare în aceste centre. Cei care vor refuza să lucreze în centrele de permanenţă vor fi penalizaţi.

Ideea nu este nouă. În trecut au mai fost înfiinţate astfel de structuri unde medicii de familie asigurau permanenţa, a existat cadru legal pentru acest lucru, dar au apărut probleme legate de lipsa finanţării. În plus s-a renunţat la prevederea privind obligativitatea. Autorităţile încearcă acum să resusciteze aceste centre.

În judeţul Timiş funcţionează opt centre de permanenţă: la Dudeştii Vechi, Liebling, Gătaia, Maşloc, Recaş, Ciacova, Teremia Mare şi Niţchidorf. În 18 judeţe din ţară nu există astfel de servicii.

Potrivit noii ordonanţe, programul în aceste centre va fi de luni până vineri, între orele 15.00 – 8.00. În zilele de sâmbătă, duminică şi cu ocazia sărbătorilor legale, serviciul de permanenţă se va efectua în intervalul 8.00 – 8.00.

Zonele în care se înfiinţează centre de permanenţă sunt stabilite de direcţiile de sănătate publică, cu acordul prealabil al caselor de asigurări de sănătate şi al consiliilor locale.

„Aşteptăm să vedem normele de aplicare şi apoi şti ce putem face. În măsura în care sunt bani, orice serviciu de sănătate este binevenit”, spune prof. dr. Horia Vermeşan, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Timiş.

Pentru serviciile acordate în cadrul centrelor de permanenţă, medicii de familie vor fi plătiţi suplimentar, la nivelul unui salariu al medicului specialist în regim de gardă. Prin această decizie, Ministerul Sănătăţii urmăreşte accesul pacienţilor la servicii de asistenţă medicală primară, indiferent de oră şi de zonă, reducerea numărului de solicitări la serviciile publice de ambulanţă şi evitarea aglomerării structurilor de primiri urgenţe ale spitalelor.

Delia S. Barbu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor