Ne menţinem trupele militare în Irak

Reactualizat la:
Ne menţinem trupele militare în Irak
BUCUREŞTI – Presedintele Traian Basescu a declarat, sambata, ca Romania isi va mentine prezenta militara in Irak pana in momentul in care autoritatile de la Bagdad vor cere retragerea acestora, relateaza AFP.

Seful statului a exclus, pentru moment, retragerea trupelor din Irak, subliniind ca Romania va respecta obligatiile asumate fata de aliatii sai, in 2003. “Situatia din Irak este diferita de ceea ce vedem, prin intermediul presei, ca se intampla la Bagdad, tara fiind mult mai putin agitata in provincie”, a adaugat presedintele Basescu.

Seful statului a precizat ca aproape o suta de militari ai unitatilor de geniu si 30 de membri ai Politiei militare romane au fost retrasi in ultimele saptamani, cu acordul autoritatilor irakiene. Presedintele Basescu considera ca “nu este de asteptat o modificare” in Irak, dupa infrangerea suferita de Partidul Republican la alegerile legislative partiale desfasurate, marti, in Statele Unite.

Referindu-se la condamnarea la moarte a lui Saddam Hussein, Traian Basescu a reamintit ca tara sa se opune pedepsei capitale, dar a recunoscut ca “fiecare stat are dreptul de a aplica propria legislatie”. Seful statului a facut aceste aprecieri la Sinaia, in cadrul unei intalniri cu jurnalistii straini acreditati in tara noastra.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor