Ne împing să facem case

2Comentarii
Ne împing să facem case
Guvernul a făcut unele modificări la Legea Locuinţei, adoptată în 1996. Legea prevede că pentru stimularea construcţiei de locuinţe, persoanele fizice care construiesc pentru prima dată o casă prin credit ipotecar pot beneficia de o subvenţie de 20% din valoarea unei locuinţe de până la 100.000 de euro.

Modificările legislative intră în vigoare în cea de-a doua jumătate a acetui an. Cei care vor beneficia de acest sprijin din partea statului trebuie însă să îndeplinească anumite condiţii.

Ei trebuie să fie proprietarii terenului pe care va fi construită casa, dar nici să nu fi beneficiat de alte subvenţii din partea statului pentru construirea sau cumpărarea unei locuinţe. Viitorii beneficiari ai subvenţiei trebuie să apeleze numai la o firmă autorizată pentru construcţia casei, care să asigure şi calitate pentru lucrările făcute.

„Subvenţia va fi virată societăţii de construcţii după recepţia lucrărilor şi după ce proprietarul face dovada achitării la zi a taxelor şi impozitelor locale. Resursele financiare pentru acordarea acestor subvenţii se asigură prin ANL”, a precizat Petru Olariu, preşedintele Biroului de Consiliere pentru Cetăţeni Timişoara.

 

Condiţii pentru subvenţionare

– deţinerea unui teren

– contract cu o firmă de construcţii

– construcţia să respecte documentele de urbanism

Carmen Barna



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor