Ne apropiem cu paşi repezi de a doua ediţie a Festivalului DocumFest

Ne apropiem cu paşi repezi de a doua ediţie a Festivalului DocumFest
Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Timişoara, DocumFest, aflat la cea de-a doua ediţie, a selectat cele mai bune 21 de producţii din cele peste 70 de filme înscrise în competiţie. Anul acesta, festivalul propune o temă specială – „Revoluţii în Europa”- având în vedere faptul că în decembrie se împlinesc 20 de ani de la importantele mişcări sociale, care au schimbat cursul istoriei.

Pe adresa DocumFest au sosit filme din 14 ţări europene: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Elveţia, Franţa, Germania, Macedonia, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi, desigur, România. În cadrul festivalului, care se va desfăşura în perioada 15-17 decembrie, vor fi prezentate cele mai importante filme despre revoluţiile Europei, care au marcat prăbuşirea regimurilor comuniste din Est şi evoluţia politică şi economică a statelor europene. Proiecţiile de filme vor avea loc în incinta Clubului Setup din Timişoara. Juriul care va decide cine va pleca acasă cu cele trei premii puse în joc este alcătuit din personalităţi din lumea filmului şi a televiziunii: Jeroene Depraetere, Leonhardt Krause, Nikola Lorencin, Gyukity Istvan, Cristian Tabără şi Constantin Jinga. În 19 decembrie, de la ora 20, pe scena Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Timişoara, va avea loc Gala de Premiere Documfest 2009. Spectacolul, organizat în colaborare cu instituţia de cultură, va fi moderat de Cristian Tabără şi va include un recital susţinut de actorul Ion Caramitru.

Alexandra Pleşa

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !