Ne-am „îmbogățit” cu încă patru oameni ai străzii

De Valentin Goran
Ne-am „îmbogățit” cu încă patru oameni ai străzii
Scurt bilanţ la Poliția Locală Arad: 4 oameni noi pe străzile Aradului, 21 de persoane conduse la sediul din Micălaca.

Arad. O nouă acțiune a polițiștilor locali arădeni din cadrul Serviciului Ordine Publică și Circulație în colaborare cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Arad vine cu noutăţi care nu ne bucură neapărat. Cerșetorii și oamenii străzii s-au înmulţit! Conform ultimelor informații primite de la poliţiştii locali, pe până cele 93 de persoane aflate deja în atenția lor, alte patru persoane au venit de curând în Arad la cerşit. Pentru prima dată, ca urmare a reorganizării polițiștilor locali arădeni, în baza listei întocmite cu oamenii străzii, putem să aflăm în timp real câte persoane cerșesc în oraș și de unde vin aceştia pentru a vagabonda și a cerși pe străzile municipiului, oraş care a devenit locul preferat al multor persoane atât din județ, cât și din Sălaj ori Satu Mare.

21 de persoane, legitimate

Au fost legitimate, în cadrul acţiunii de acum, 21 de persoane și au fost întocmite 16 procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor însumând amenzi în cuantum de 1.600 de lei. Dintre acestea, 14 au fost întocmite pentru apelarea la mila publicului, respectiv două pentru consum de alcool pe domeniul public al municipiului. Un număr de 19 persoane au fost conduse de către polițiștii locali la sediul DGPL Arad din cartierul Micălaca pentru a fi legitimate.

Violent și cu un cuțit la el

În urma unui apel venit de la un arădean la numărul 0257 – 939, polițiștii locali s-au deplasat şi în Piața Mihai Viteazul, unde un bărbat a devenit recalcitrant. Polițiștii au găsit asupra bărbatului un cuțit. După ce a fost amendat cu 500 de lei, bărbatul a fost îndepărtat din zonă.

Cetățean bulgar, criză de nervi

Un alt bărbat, de origine bulgară și fără documente de identitate, abia ieșit din sediul DGPL Arad, a distrus mai multe corpuri de iluminat de pe strada Miron Costin. S.R.K. a fost predat Poliției Municipiului Arad în vederea continuării cercetărilor sub aspect penal. Pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, bulgarul va suporta rigorile legii, după ce municipalitatea va depune o plângere în acest sens.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor