Încă 18 poliţişti comunitari

Încă 18 poliţişti comunitari
TIMIŞOARA – 18 candidaţi au reuşit să treacă toate probele de concurs pentru posturile de agenţi comunitari. Primăria Timişoara a organizat, în 24 ianuarie 2007, proba sportivă a concursului pentru ocuparea celor 60 de funcţii de agenţi comunitari din cadrul Direcţiei Poliţia Comunitară.

Dintr-un număr de 66 candidaţi care şi-au depus dosarele de înscriere, la concurs s-au prezentat 57, din care 38 bărbaţi şi 19 femei. În urma probelor eliminatorii constând în flexie abdominală, viteză şi rezistenţă au mai rămas în competiţie 48 de persoane, dintre care 35 bărbaţi şi 13 femei. Proba scrisă, care a avut loc joi, 25 ianuarie, a fost promovată de 28 de candidaţi şi a constat într-un test grilă şi un subiect de dezvoltat din legislaţia prevăzută a fi parcursă pentru examen.

Astăzi, 26 ianuarie, a avut loc şi interviul, care a constat în întrebări din bibliografia indicată la înscrierea pentru concurs. Dintre cei 28 de candidaţi au reuşit să treacă de această probă 18 candidaţi. Aceştia vor intra în rândurile poliţiştilor comunitari din luna februarie. Faţă de examenele anterioare, s-a constatat că persoanele care s-au înscris la concurs au fost mai bine pregătite atât din punct de vedere fizic, cât şi la capitolul învăţarea legislaţiei prevăzute în bibliografie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor