Nato preia controlul în Afganistan

Reactualizat la:
Nato preia controlul în Afganistan
NATO va încerca să restabilească pacea în sudul Afganistanului. Aceasta este cea mai dificilă acţiune pe care o preia NATO de la înfiinţarea sa, din 1949.

Organizaţia Nod-Atlantică va primi , de la americani, controlul asupra comandamentului operaţiunilor din sudul Afganistanului, o zonă dominată de violenţe. România se numără printre cele opt state care alcătuiesc Forţa Internaţională de Asistenţă pentru Securitate. Generalul american, Karl Eikenberry va preda mandatul de control asupra regiunii sudice din Afganistan, omologului său britanic, David Richard, comandantul trupelor NATO din această ţară.

Pentru Organizaţia Nord-Atlantică, această acţiune este cea mai ambiţioasă misiune realizată până acum şi prima care se desfăşoară în afara zonei sale obişnuite de influenţă. Până în prezent, NATO controla vestul, nordul ţării şi capitala Kabul, regiuni mai puţin violente. Pentru majoritatea soldaţilor care se află deja în sud, printre care şi cei români, şi care luptă de câteva luni împotriva rebelilor, trecerea sub comanda Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate va fi o simplă formalitate. Alianţa Nord-Atlantică va avea 8 mii de militari în sudul Afganistanului, dar, dacă va fi nevoie, se poate face apel la ceilalţi 10 mii de militari NATO aflaţi în alte regiuni ale ţării.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor