Natascha a povestit coşmarul îndurat

Natascha Kampusch
Natascha Kampusch
Pentru prima dată de când este liberă, Natascha Kampusch, tânăra care a fost răpită când avea numai 10 ani, a povestit la televiziunea publică austriacă clipele de coşmar prin care a trecut în anii de captivitate.  Natasha în timpul interviului televizat - 07.09.2006 Cazul Natashei a impresionat o lume întreagă

Eram obsedată de evadare, tot timpul m-am gîndit la momentul în care voi fi pregătită să fug, dar nu puteam risca, a declarat tânăra din Viena. Mă temeam că o să mă omoare, a mărturisit Natascha, în vârstă acum de 18 ani.

În faţa a zeci de mii de telespectatori, fata a povestit cum a început să sufere de claustrofobie din cauza pivniţei înguste în care şi-a petrecut cea mai mare parte a timpului. Deseori aruncam cu sticle în pereţi sau băteam cu pumnii ca să mă audă cineva, dar totul a fost în zadar, a spus, cu lacrimi în ochi, Natascha.

Mă sufocam pur şi simplu, mai ales că răpitorul nu mă lăsa nici o clipă singură. Uneori îmi imaginam că aş putea să scap dacă aş avea o secure cu care să-l decapitez, a adăugat tânara. Natascha Kampusch a mărturisit că bărbatul care a răpit-o o ameninţa cu sinuciderea dacă va fugi, fapt care s-a transformat în realitate.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !