În aşteptarea canalizării

În aşteptarea canalizării
În ultimii ani autorităţile locale au căutat soluţii cât mai bune pentru străzile de pământ şi piatră spartă din oraş. Majoritatea acestor străzi nu au sisteme de canalizare, aşa că nu pot fi modernizate decât după introducerea acestor sisteme.

Singurele lucrări ce puteau fi realizate pentru ca străzile să fie circulabile erau cele de nivelare şi pietruire, lucrări care trebuiau repetate anual şi care nu rezolvau probelma prafului, a denivelărilor sau a noroiului. Încă din 2004 a început să fie aplicată o metodă nouă, care care presupune şi aşternerea unei îmbrăcăminţi asfaltice de tip uşor.

Durata de exploatare a drumurilor executate prin această metodă este de 4-6 ani, fără a fi necesare lucrări de întreţinere anuale. În ultimii doi ani au fost realizate astfel de lucrări pe 35 de străzi, cu o lungime de peste 10.537 metri în valoare de 5.303.518 lei noi. Primarul Gheorghe Ciuhandu (foto) a vrut ieri să vadă personal cum arată acum aceste străzi. „Pentru a rezista însă ele nu trebuie să fie încărcate cu trafic greu”, a precizat edilul timişorean.

Carmen Barna



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !