În 25 de ani nu mai avem plaja la Mamaia

În 25 de ani nu mai avem plaja la Mamaia
Plajele din staţiunea Mamaia vor fi înghiţite complet de mare în următorii 25 de ani, dacă autorităţile române nu vor realiza lucrări hidrotehnice de protecţie împotriva eroziunii costiere, relevă un studiu recent finalizat de către Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare.

Şeful Direcţiei Apele Române – Dobrogea Litoral, Ionel Manafu, a declarat că, potrivit scenariului pesimist, realizat de oamenii de ştiinţă americani, suprafaţa de nisip va scădea de la an la an, astfel încât din 2015 va începe pierderea masivă a turiştilor ca urmare a diminuării plajelor, care în prezent au o capacitate optimă de primire de 25.000 de persoane, zilnic.

„Acum turiştii au la dispoziţie 45 hectare de plajă, dar până în anul 2014 plaja se va reduce la 20 de hectare. Astfel veniturile staţiunii Mamaia, care are o pondere importantă în economia zonală, vor începe să scadă, iar în 2030, acestea vor fi zero, iar taxele plătite de agenţii economici din staţiune vor începe să se egalizeze cu câştigurile aşa că acest obiectiv va deveni o staţiune moartă!”, a spus Ionel Manafu.

Varianta optimistă imaginată de specialiştii americani, cu implementarea de măsuri pentru stoparea şi remedierea eroziunii costiere, prevede menţinerea suprafeţei utile de plajă şi chiar majorarea ei cu condiţia ca investiţiile, în valoare de peste 24 de milioane de euro, constând în diguri spargeval submerse şi reînnisiparea cu aproximativ 18.000 de metri cubi de nisip, să fie începute de îndată şi finalizate până în 2013.

În prezent lungimea totală a plajei din Mamaia este de 9,3 km, iar rata de eroziune anuală este de 0,73 m.

Directorul Ionel Manafu a mai precizat că finanţarea lucrărilor de protecţie costieră, din staţiunea Mamaia ar putea fi asigurată în proporţie de 85% prin atragerea de fonduri de coeziune oferite de Uniunea Europeană, iar 15% din buget va trebui asigurat de Ministerul Mediului.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor