Muncitorii au reluat lucrul la Dumbrăviţa, pe ruta Timişoara – Lipova

9Comentarii
Muncitorii au reluat lucrul la Dumbrăviţa, pe ruta Timişoara – Lipova
Societatea SIRD, contractantul pentru drumul Timişoara – Maşloc, mai are 30 de zile pentru a definitiva lucrările de reabilitare şi asfaltare a carosabilului, a arătat Constantin Ostaficiuc, preşedintele CJT, administratorul drumului respectiv.


Datorită condiţiilor meteo nefavorabile,
lucrările au fost
întrerupte la sfârşitul anului trecut,
cu promisiunea că vor fi reluate când vremea
o va permite. Iată că de vreo două zile,
angajaţii societăţii de
construcţii s-au apucat de
lucru, iar marţi
dimineaţă, circulaţia în zona
Dumbrăviţa era deja întreruptă
temporar şi dirijată de câte un
„om cu paletă verde – roşie”.
Utilajele lucrau la astuparea gropilor apărute
peste iarnă în carosabilul acoperit cu un
strat provizoriu de asfalt. Oricum, consideră
Ostaficiuc, timişenii nu au de ce
să-şi facă griji că peste
câteva luni dacă acest drum ar putea avea
din nou nevoie de ajustări. Şi asta deoarece
constructorul oferă o garanţie de cinci ani,
astfel că eventualele costuri vor fi suportate tot
de SIRD. Constantin Ostaficiuc,
preşedintele Consiliului Judeţean
Timiş
, a mai anunţat că va
demara acţiunea de plombare a drumurilor aflate
în subordinea instituţiei. Acesta a dat
garanţii că are prevăzut în
bugetul judeţului, pentru
drumuri, alocări de 10 milioane
de euro, bani care nu includ fonduri
europene
şi credite.

Marcel Hoster



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor