Mubarak nu mai candideaza la un nou mandat

11Comentarii
Mubarak nu mai candideaza la un nou mandat
Preşedintele în exerciţiu al Egiptului, Hosni Mubarak, a anunţat marţi seara, la televiziunea publică, că nu va mai candida pentru un nou mandat.

„.Niciodată nu am vrut putere sau influenţă, iar oamenii ştiu ce am oferit ţării pe vreme de pace şi război. Nu stă în credinţa mea să trădez. Prioritatea mea este să asigur tranziţia către cine va fi de ales la alegerile următoare. Indiferent de circumstanţele de acum nu am intenţionat să candidez la alegerile următoare, sunt gata să-mi închei cariera pentru binele poporului şi să predau puterea în condiţii de normalitate. În ultimele luni ale mandatului meu voi veghea la tranziţia paşnică a puterii”, a declarat preşedintele Hosni Mubarak.

Acesta a continuat: “Am cerut Poliţiei să ia măsuri să protejeze cetăţenii cu onoare şi să le respecte drepturile. Cer puterii legislative pentru a-i identifica pe cei care au încălcat legea, pe cei care au incendiat clădiri şi au comis ilegalităţi. Mă rog lui Dumnezeu să-mi închei cariera într-o manieră  care să asigure pacea Egiptului. Poporul nostru va trece de criză mai conştient de posibilităţile pe care le are. E ţara mea în care am muncit, unde am luptat şi am trăit. Fie ca Dumnezeu să fie alături de voi”, a încheiat Mubarak.

Anunţul făcut de preşedintele Egiptului, potrivit căruia nu va mai candida pentru un nou mandat, a fost primit cu urale de demonstranţii care au început să scandeze: “Pleacă! Pleacă!”



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor