Motociclist în stare critică, în urma unui accident, în Timiş

202Comentarii
Motociclist în stare critică, în urma unui accident, în Timiş
UPDATE: Tânărul de 22 de ani a decedat în cursul nopţii, la Spitalul Municipal Timişoara. Motociclistul se afla în stare critică după ce a intrat cu motocicleta în plin într-o maşină. Accidentul s-a petrecut luni seara, în mijlocul localităţii timişene Şandra. Conducătorul motocicletei nu avea nici permis şi nu purta nici cască de protecţie, iar vehiculul nu era înmatriculat.  | Video

Accidentul s-a petrecut într-o curbă, tânărul care conducea motocicleta Honda a intrat inexplicabil pe contrasens, probabil din cauza lipsei de experienţă, şi a lovit în plin un autoturism Dacia Sandero care venea din faţă, dinspre Biled. Motociclistul a fost rănit grav în urma impactului, mai ales că nu purta cască de protecţie. Localnicii din Şandra sunt şocaţi de cele întâmplate, mai ales că tânărul, în vârstă de 22 de ani, este din comună. Unul dintre vecini a povestit că băiatul a dat pentru permis în urmă cu circa o lună, dar nu a trecut examenul.

El a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la spital, la Timişoara, în stare critică.

Motocicleta a fost distrusă, iar maşina a suferit avarii în partea din faţă.

Motociclistul a decedat la spital

UPDATE: Tânărul de 22 de ani s-a stins în cursul nopţii, la Spitalul Municipal Timişoara.  Medicii au încercat din răsputeri să-i salveze viaţa, însă victima avea multiple fracturi şi hemoragie internă

 Accident mortal cu un motociclist, în Timiş



202Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor