Motive pentru care ne displac silicoanele

2Comentarii
Motive pentru care ne displac silicoanele
Despre implanturile mamare au existat tot felul de zvonuri. Ba că scârţâie la palpat, ba că se deplasează sub presiunea apei, ba că pocnesc la înălţime foarte mare.

Dincolo de toate aceste aberaţii menite să stârnească grimase pe feţele bărbaţilor tot mai nedumeriţi în privinţa autenticităţii formelor feminine, prezentăm în cele ce urmează câteva motive reale pentru care am putea vota contra silicoanelor. Conform sondajelor, 25-40% dintre persoanele care apelează la mamoplastii revin pe masa de operaţie pentru a corecta diverse defecte ale primei intervenţii chirurgicale. 9% dintre implanturile saline se dezumflă după aproximativ trei ani de la aplicare. Implanturile au nevoie de protecţie permanentă.â

Orice impact la nivelul pieptului poate stârni o criză medicală. Perioada postoperatorie poate fi insuportabilă din pricina durerilor. Multe femei subestimează efectele fizice ale unei asemenea intervenţii chirurgicale, care adesea pot fi calmate doar cu ajutorul medicaţiei adecvate. Implanturile îngreunează şi detectarea cancerului mamar, contribuind chiar la ascunderea celulelor canceroase, până ce boala ajunge în stadiu terminal.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor