Totul s-a petrecut luni pe strada Vinului din orașul Recaș. Un șofer în vârstă de 29 de ani care circula în zonă a acroșat cu mașina mai multe vaci care se aflau pe partea carosabilă. Pentru a evita pe cât posibil impactul, șoferul a frânat brusc. În acel moment, de mașina sa s-a izbit un moped al cărui conducător, spun polițiștii, nu a păstrat distanța regulamentară în trafic.
„Polițiștii au procedat la testarea celor doi șoferi cu aparatul etilotest, în cazul bărbatului de 48 de ani rezultând valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a refuzat prelevarea mostrelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că cel în cauză nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul condus nu este înmatriculat în vederea circulației pe drumurile publice. În cauză a fost întocmit dosar penal”, transmit oamenii legii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!