Modificari la plata ajutorului social

Începând cu ianuarie 2011, plata ajutorului social va fi preluată de către Agenţia Naţională Pentru Prestaţii Sociale prin Agenţiile Teritoriale pentru Prestaţii Sociale. Plata acestui drept și fondurile necesare se vor asigura de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

Trecerea platii ajutorului social de la nivelul primăriilor, la nivelul Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale, reprezintă un element important in eliminarea erorilor, prin separarea funcţiei de plată de cea de stabilire a eligibilităţii.
Cheltuielile administrative pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor şi stabilirii dreptului la ajutor social, se vor suporta din veniturile proprii ale bugetelor locale.
Stabilirea dreptului la ajutorul social se va realiza, în continuare, de către primari, prin dispoziţia acestora bazată pe cererea şi documentele doveditoare depuse de solicitant, precum şi pe ancheta socială efectuată de serviciul de specialitate, iar plata dreptului se va aproba prin decizia directorului agenţiei teritoriale pentru prestaţii sociale;
Acordarea ajutorului social se suspendă în situația familiilor și persoanelor singure care nu își îndeplinesc obligația de a aduce din 3 în 3 luni adeverința de la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă sau care nu realizează orele de lucrări sau acțiuni de interes local, precum şi în cazul celor care din 6 în 6 luni nu prezintă declaraţia pe proprie răspundere privind componenţa familiei şi a veniturilor realizate de aceştia, însoţită de o adeverinţă cu privire la veniturile realizate supuse impozitului pe venit;
        Măsura aprobării proiectului de lege se înscrie în contextul acordului de împrumut cu Banca Mondială, potrivit căruia România trebuie să respecte anumite condiții care să asigure o mai bună protecție a categoriilor defavorizate ale populației în perioada de criză economică.
Principiul pe care se bazează aceasta lege este acela de garantare a unui venit minim oricarui cetatean şi de prevenire a excluziunii sociale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase