Mobilitatea lui Marossy pentru funcţia de subprefect lasă semne de întrebare

Mobilitatea lui Marossy pentru funcţia de subprefect lasă semne de întrebare
Legislaţia în domeniul funcţionarilor publici lasă loc de interpretare în domeniul mobilităţii. Proaspăta (re)numire pe post de subprefect a lui Zoltan Marossy pe principiul mobilităţii scoate la iveală o problemă destul de des întâlnită în legislaţia românească: două documente pe aceeaşi temă se bat cap în cap.

Conform Legii privind statutul Funcţionarilor Publici (188 din 1999, articolul 89) mobilitatea se poate aplica o dată la şase luni, spune Marossy. Conform Hotărârii de Guvern nr 341 din 2007 (articolul 27) mobilitatea se aplică o dată pe an. „Nu cred că există nici o problemă în legătură cu numirea mea. Există două acte legislative conform cărora poate fi aplicată mobilitatea. Conform primei prevederi, mobilitatea se poate aplicat o dată la şase luni, conform celei de a doua o dată pe an. La mine s-a aplicat prima dintre prevederi. La mine, mobilitatea a fost pusă în practică în aprilie prima dată şi acum la numire în octombrie a doua oară”, ne-a declarat subprefectul Zoltan Marossy.

În condiţia existenţei ambelor acte normative, legea este cel puţin interpretabilă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla în perioada următoare, având în vedere că la Prefectura Timiş există teoretic patru subprefecţi, doi care au câştigat un concurs pentru acest post, Eugen Dogariu şi Călin Dobra, respectiv doi numiţi pe funcţie, Codruţa Anca Botez şi Zoltan Marossy, cel din urmă numit chiar pe baza mobilităţii funcţionarilor publici.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !