Misiune imposibilă sub panou

De Daniel Scridon
Misiune imposibilă sub panou
ARAD. Iubitorii sportului cu mingea la coş sunt aşteptaţi sâmbătă, ora 18,30, la Sala Sporturilor – intrarea liberă – la un regal baschetbalistic, FCC ICIM Arad primind vizita campioanei en-titre, Sepsi Sf Gheorghe.

Un duel aparent disproporţionat, gruparea din Secuime fiind neînvinsă în actualul sezon al Ligii Naţionale de baschet feminin, în care Brankica Hadzovic şi colegele ei speră să dea o replică pe măsură. Arădencele vin după o serie de trei eşecuri consecutive, ultima, consemnată în oraşul de pe Someş, provocând o şedinţă „cu scântei” între conducerea clubului şi jucătoare. Acestea din urmă au fost avertizate să-şi schimbe atitudinea, pentru a nu se ajunge la sancţiuni de ordin pecuniar. Vizate au fost toate jucătoarele, cu excepţia lui Hadzovic, Dzombeta şi Fodor, de critici având parte şi antrenorul Miljan Medvedj.

Obiectivul grupării galben-albastre este consolidarea locului 5 înainte de play-off şi întărirea lotului cu una-două jucătoare de valoare şi atacarea „careului de aşi” în faza play-off-ului.

De partea cealaltă, e suficient să spunem că Sepsi are imaculată cifra din dreptul eşecurilor, că Kristina Higgins este a 4-a marcatoare a campionatului, cu 252 puncte, ocupanta locului doi la recuperări (168) şi conduce detaşat la capitolul indice de eficienţă, cu 397 puncte, iar Annemarie Părău se situează pe locul 4 la capitolul pase decisive, cu 74 reuşite. Pentru a ne da seama de forţa adversarelor şi de faptul că arădencele vor avea o misiune imposibilă.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor