Miron Mitrea şi-a anunţat oficial candidatura la şefia PSD

3Comentarii
Miron Mitrea şi-a anunţat oficial candidatura la şefia PSD
Senatorul PSD Miron Mitrea şi-a anunţat, vineri, oficial candidatura la preşedinţia partidului. Mitrea a precizat că şi-ar dori să-i aibă în echipă pe Adrian Severin, Marian Sârbu, Cristian Diaconescu, chiar şi pe Sorin Oprescu, el menţionând despre primarul Capitalei că acesta a făcut o declaraţie publică în care vorbea despre revenirea în partid.

Mitrea a făcut anunţul candidaturii sale înaintea unei dezbateri organizate de ISD pe teme ideologice la care participă Ion Iliescu, Adrian Năstase, Cristian Diaconescu şi alţi social democraţi.

Miron Mitrea a mai spus că se pare că era foarte aşteptată declaraţia sa oficială privind candidatura şi că a decis să şi-o anunţe oficial vineri.

“Cristian Diaconescu m-a întrebat cu mai mult timp în urmă dacă aş fi dispus să-l sprijin pentru o candidatură la preşedinţia partidului. Se pare că nu a luat această decizie, aşa că am luat-o eu. Am să candidez. Sigur că am să candidez la preşedinţia PSD”, a spus Mitrea

El a negat că şi-ar dori preşedinţia Senatului, precizând că această “şmecherie” a fost promovată de către Mircea Geoană. “Nu mă interesează preşedinţia Senatului”, a subliniat Mitrea. El a arătat că din echipa sa ar putea face parte Adrian Severin, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu.

Întrebat dacă şi Adrian Năstase ar putea face parte dintr-o echipă comună, Mitrea a precizat că are o relaţie foarte bună cu fostul premier, dar că acesta nu ar face parte dintr-o viitoare echipă.

Mitrea a negat că ar avea vreo legătură cu Traian Băsescu, afirmând că şi această acuză la adresa sa a fost promovată de către Mircea Geoană prin intermediul lui Marian Vanghelie.

Miron Mitrea a spus, într-o postare de marţi pe blogul personal, că se teme că “Geoană & co vor încerca să organizeze un congres aranjat”, cu cât mai puţini delegaţi, aleşi pe criterii mai puţin democratice, susţinând că, dacă se va încerca acest lucru, PSD se va rupe.

Mitrea a declarat recent că “aproape sigur” va candida la funcţia de preşedinte al formaţiunii social-democrate, precizând că şi i-ar dori în echipă pe Adrian Severin, Mircea Paşcu, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu.

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, joi, că îl susţine pe Mircea Geoană pentru funcţia de preşedinte al PSD, el acuzând că în spatele lui Miron Mitrea se află Traian Băsescu şi opinând că Mitrea nu va avea curajul sa candideze la şefia partidului.

Preşedinţii de organizaţii PSD se vor reuni, sâmbătă, la Braşov, într-o întâlnire informală premergătoare Comitetului Executiv Naţional de luni, la invitaţia liderului PSD Braşov, Constantin Niţă, la reuniune participând şi preşedintele partidului, Mircea Geoană.

Sursa: Mediafax



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor