Mircea Axente nu pare solutia salvatoare pentru Poli Timisoara

4Comentarii
Mircea Axente nu pare solutia salvatoare pentru Poli Timisoara
Surpriză în declaraţiile antrenorului Ioan Ovidiu Sabău. Tehnicianul celor de la Poli Timisoara a anunţat că jucătorul Mircea Axente nu pare a fi soluţia pentru atacul formaţiei alb-violete!

Fotbalistul este al echipei bănăţene, dar anul trecut a fost împrumutat celor de la Oţelul Galaţi. După ce în meciul tur Axente i-a administrat echipei de care aparţine două goluri, sâmbătă seara, în partida retur, de pe Dan Păltinişanu, el a recidivat şi l-a învins pe Taborda cu un lob de la 16 metri. Se pare că prestaţiile tânărului, dar mai ales golurile marcate de acesta nu au fost îndeajuns pentru Sabău în a-l aprecia pe atacant. „Axente nu e un jucător care e speranţă, are deja 22 – 23 de ani, la vârsta asta trebuia să fie deja sus. Nu ştiu care a fost motivul pentru care a plecat în vară de la Poli Timisoara, dar cred că el nu a corespuns. Personal, nu cred că el este soluţia pentru atacul echipei. El nu e o speranţă la vârsta asta, ar fi trebuit să confirme”, a declarat Ioan Ovidiu Sabau. Se prea poate ca antrenorul împreună cu conducerea echipei să umble din nou după soluţii magice pentru atac şi să găsească tot felul de jucători de „valoare” care se vor dovedi fumigene. Lista anilor trecuţi în acest domeniu este lungă…

Până atunci, Sabau continuă să-l susţină pe Curtean. „Chiar dacă presa şi spectatorii mă acuză eu cred că trebuie să-l susţin în continuare pe Curtean. El a avut o perioadă de timp în care s-a pierdut, trebuie susţinut. Când l-am scos la încălzire publicul a început să înjure şi să întrebe de ce îl titularizez”, a declarat Sabău. Cert este că jucătorul venit de la Mediaş a jucat mai bine decât în alte meciuri, dar aceasta numai cu „stimulările” antrenorului. „Nu e posibil să fiu nevoit să strig încontinuu la el: aleargă, fugi, presează”, a mai spus Sabau.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor