Rudele victimei au povestit reporterilor tion.ro că bărbatul a plecat marți de acasă cu oile la păscut, însă nu s-a mai întors. Îngrijorați, miercuri dimineața, oamenii au plecat în căutarea lui și l-au găsit plin de sânge pe un câmp de lângă Checea. Imediat au sunat la 112 și la fața locului a sosit o ambulanță și mai multe echipaje de poliție și criminaliști. Victima a fost preluată în stare gravă și transportată la spital la Timișoara, unde a intrat în operație, medicii încercând să îi salveze viața.
Potrivit polițiștilor, bărbatul prezintă mai multe leziuni la nivelul capului, cei care l-au bătut lăsându-l aproape mort în câmp. Oamenii legii au declanșat o anchetă și încearcă să stabilească cine sunt autorii atacului sălbatic. Rudele victimei presupun că ar putea fi un alt cioban aflat la păscut în zonă, însă cercul de suspecți este destul de mare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!