Ministrul Borbely a semnat pentru finanţări de 53 milioane euro pentru Regiunea Vest

Ministrul Borbely a semnat pentru finanţări de 53 milioane euro pentru Regiunea Vest
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor, Laszlo Borbely, a semnat luni, la sediul ADR Vest, primele contracte de Finanţare din cadrul Programului Operaţional Regional.

Aceasta va însemna investiţii în infrastructura regiunii în valoare de câteva milioane bune de euro, din bani europeni. Valoarea totală a acestor contracte este de 191, 167 milioane de lei noi, peste 53 de milioane de euro, bani europeni ce vor finanţa reabilitarea a peste 90 de kilometri de drumuri din Regiunea Vest. Aceşti bani vor fi distribuiţi pe cinci proiecte: Modernizare tronson Juliţa Mădrigeşti, componentă a traseului turistic E68 Moneasa, Centura de Sud a Ineului, Modernizare DJ 668 Bucium Orlea – Gânţaga (Hunedoara), Reabilitare DJ 682, limita de judeţ Arad – Periam – Saravale – Sânicolau Mare, respctiv Reabilitare Drum Judeţean 592 Buziaş – Lugoj. Desigur, pe noi cel mai mult ne interesează drumul de la Buziaş la Lugoj, extrem de des folosit, exact datorită întârzierilor de pe ruta principală dintre Timişoara şi Lugoj. Aici Uniunea Europeană va aloca 61 milioane de lei noi. Ministrul Borbely a declarat la semnarea documentelor că acest eveniment reprezintă cel mai bun exemplu de descentralizare pozitivă, o modalitate prin care se decide la nivel local modul de alocare a banilor, fără influenţa centrului. Deocamdată, la nivel regional, banii disponibili prin acest program au fost terminaţi, cel puţin pentru acest an. La eveniment au fost prezenţi şi Constantin Ostaficiuc, şeful CJ Timiş dar şi reprezentanţii Consiliilor Judeţene ale judeţelor componente ale Regiunii.

Absolvenţii timişoreni sunt băieţi de comitet
Ca un amănunt interesant, Laszlo Borbely a reuşit să domine „verbal” evenimentul de semnare a documentelor, momentul în care ceilalţi interlocutori ar fi trebui să-şi spună părerile, fiind „tăiat” scurt de necesitatea plecării ministrului către aeroport. Până atunci, puţin distrat, Ostaficiuc i-a urat reprezentantului UDMR succes în alegeri, motivându-şi „îndrăzneala”, cu faptul că cei doi politicieni au fost colegi de generaţie în mediul universitar timişorean. Borbely a răspuns scurt: „Mă bucur că absolvenţii de facultăţi timişorene sunt băieţi de comitet.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !