Ministerul sârb de Interne începe anchetarea oficialilor din Kosovo

Reactualizat la:
Ministerul sârb de Interne începe anchetarea oficialilor din Kosovo
Ministerul sârb de Interne începe anchetarea oficialilor din Kosovo. Liderii din Kosovo sunt acuzaţi că au proclamat un stat fals în Serbia.

Poliţia sârbă a transmis justiţiei acuzaţii formulate împotriva preşedintelui Kosovo, Fatmir Sejdiu, premierului Hashim Thaci şi preşedintelui Parlamentului, acuzaţi că au “organizat proclamarea unui stat fals pe teritoriul sârb“, a anunţat agenţia Tanjug, citată de AFP.

Prin proclamarea independenţei provinciei Kosovo duminică, cei trei lideri “au comis un act ilegal împotriva ordinii constituţionale şi împotriva securităţii Serbiei”, potrivit unei declaraţii a Ministerului sârb de Interne.

Această acuzaţie a fost transmisă justiţiei pentru a deschide o anchetă.

Pe de altă parte, Thaci fusese condamnat în lipsă la 22 de ani de închisoare pentru terorism de către un tribunal sârb pentru un atac din mai 1993 împotriva unei patrule de poliţie sârbă, dar s-a refugiat în Elveţia. În iunie 2003, a fost arestat pentru scurt timp pe aeroportul din Budapesta, pe baza unui mandat de arestare internaţional emis de Belgrad, apoi eliberat în urma unei intervenţii a MINUK.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !