Milan, regina Europei

AC Milan
AC Milan
ATENA – N-a fost finala lui Steven Gerrard sau a lui Kaka. Un alt jucător a făcut legea pe OACA Spyro Louis Stadium, iar Berlusconi a avut dreptate. L-a vrut pe Inzaghi în teren, iar Ancelotti a mizat şi el pe câştigătorul Cupei Mondiale, aşa cum a făcut-o în toate meciurile de pe teren străin în acest sezon.

„Sacrificiul” a meritat şi Milan a câştigat pentru a şaptea oară finala Ligii Campionilor.

O finală care era deschisă oricărui rezultat. Orice se putea întâmpla în acest ultim act, dar Milan văzuse tot ce se putea vedea în cele zece finale jucate până la Atena. Nimic nu îi mai putea surprinde pe elevii lui Carlo Ancelotti, care intrau pe teren cu o dorinţă arzătoare de răzbunare, după finala pierdută în 2005, în faţa aceluiaşi adversar, Liverpool. Iar revanşa a venit. Milan s-a impus cu 2-1, prin două goluri ale Pippo Inzaghi, jucătorul potrivit, la locul potrivit.

Tristeţea a fost mare în tabăra englezilor, care, deşi păreau invincibili în tricourile lor roşii şi norocoase, au fost învinşi pentru a doua oară într-o finală a Ligii Campionilor. Şi tot în faţa unor italieni, precum în 1985, în faţa lui Juventus. La final, jucătorii lui Liverpool au urcat în tribunele arenei greceşti pentru a primi medaliile de finalişti pe fondul sonor asigurat de fanii „cormoranilor”, care le-au spus favoriţilor să uite de acest eşec. Să meargă mai departe, pentru că, nu-i aşa, ei nu merg niciodată singuri.

Într-un competiţie în care poate nici nu ar fi trebuit să participe, după implicarea în scandalul Calciopoli, AC Milan a reuşit să câştige o luptă pentru onoarea fotbalului italian şi care trimite Italia la egalitate cu Spania pe podiumul celor mai multe trofee câştigate, 11. După cucerirea Cupei Mondiale în Germania, jucătorii precum Inzaghi, Gattuso, Nesta şi Pirlo au pus umărul la o nouă victorie a „macaronarilor”.

Filippo Inzaghi a spart gheaţa cu puţin timp înainte de pauză, marcând un gol norocos, după ce a deviat cu umărul în poarta lui Reina o lovitură liberă executată de Andrea Pirlo. Cu nouă minute înainte de fluierul final, Inzaghi a muşcat din nou şi a dovedit de ce este unul dintre cei mai apreciaţi atacanţi din lume. A dejucat perfect pasul la ofside făcut de apărarea „cormoranilor” şi l-a învins pe Reina în unicul moment în care a găsit o breşă între acesta şi gazon, trimiţând mingea pe sub portarul spaniol, pentru 2-0.

Fanii englezi sperau la o revenire miraculoasă, după ce Dirk Kuyt a reuşit să reducă din diferenţă în minutul 88, însă istoria din 2005 nu s-a mai repetat, iar Maldini a putut să ridice trofeul deasupra capului pentru a cincea oară în cariera sa, egalând performanţele unor jucători legendari de la Real Madrid, precum Alfredo Di Stefano şi Jose Maria Zarraga. Numai Paco Gento a reuşit să câştige mai multe finale, şase la număr, dar Maldini tot i-a egalat un record şi lui Gento, apărând pentru a opta oară într-o finală de Liga Campionilor.

După acest triumf, Paolo Maldini şi-a reexprimat intenţia de a continua cu AC Milan. „Ar fi un moment perfect pentru retragere, dar eu vreau să joc în Cupa Intercontinentală şi să încerc să câştig Liga Campionilor din nou”, a spus căpitanul rossoneri-lor, care a primit trofeul de la Michel Platini, un fost mare jucător al rivalei Juventus. „Este a cincea mea victorie, dar de fiecare dată este şi mai plăcut. Sunt norocos să joc la o echipă care mă face mereu să trec peste dezamăgiri”, a încheiat Maldini, care a devenit al doilea jucător din istoria competiţiei în noul format care îşi conduce echipa, din postura de căpitan, spre două succese, după ce Fernando Hierro a condus Real Madrid către succes în 1998 şi 2002.

Chiar dacă nu a strălucit miercuri seara la Atena, Kaka a avut un motiv în plus de bucurie, după ce a fost confirmat drept golgheterul acestui sezon al Ligii Campionilor, cu zece reuşite în 13 partide. În vârstă de 25 de ani, Kaka a terminat sezonul la două reuşite distanţă de recordul de 12 goluri înscrise de Ruud Van Nistelrooy în 2002-2003. De partea cealaltă, eroul serii,Inzaghi, are 58 de goluri înscrise în competiţiile europene, urcând pe locul trei în acest clasament, alături de Raul Gonzalez. În frunte rămân Shevchenko, 59 de reuşite, şi Gerd Muller, 62.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase