Mii de persoane au susţinut la Paris acţiunea "defensivă" a Israelului

11Comentarii
Mii de persoane au susţinut la Paris acţiunea "defensivă" a Israelului
Câteva mii de persoane s-au adunat duminică după-amiază la Paris pentru a sprijini “acţiunea de autoapărare a Israelului” şi a cinsti “memoria victimelor israeliene ale Hamas”.

Organizatorul acestei adunări, Consiliul reprezentativ al instituţiilor evreieşti din Franţa (CRIF), făcuse apel la manifestaţii în faţa amabasadei israeliene, dar în lipsa autorizaţiei, mitingul care a durat aproximativ o oră s-a desfăşurat pe o stradă învecinată. Cei 12.000 de manifestanţi potrivit CRIF (4.000, potrivit poliţiei) au arborat drapelul israelian şi au intonat imnul naţional francez, La Marseillaise, apoi imnul naţional israelian, Hatikva, şi alte cântece evereieşti. “Primul nostru gând este pentru Gillad Shalit”, tânărul franco-israelian reţinut din 2006 în Fâşia Gaza, după ce a fost capturat de un comando plestinian, a declarat marele rabin al Franţei, Gilles Bernheim.
O delegaţie a fost primită la ambasada Israelului. Printre personalităţile prezente figurau interpretul nord-african de origine evreiască Enrico Macias şi Serge Klarsfeld, fondatorul Asociaţiei fiilor şi fiicelor evreilor deportaţi din Franţa.
Sâmbătă după-amiază o manifestaţie împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza a reunit la Paris între 21.000 şi 25.000 de persoane potrivit unor surse, în timp ce tancurile israeliene au pătruns în Fâşia Gaza.

Mediafax



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor