Mii de parizieni au manifestat pentru eliberarea lui Ingrid Betancourt

Mii de parizieni au manifestat pentru eliberarea lui Ingrid Betancourt
Mii de francezi au participat la un marş-maraton pentru eliberarea lui Ingrid Betancourt, fostă candidat la preşedinţie reţinută ostatic de gherila marxistă columbiană FARC de mai bine de şase ani.

În fruntea manifestaţiei s-au aflat prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, şi preşedintele Argentinei, Cristina Kirchner, aflată în vizită la Paris. Printre participanţi s-au numărat şi mai mulţi membri ai guvernului francez şi familia lui Ingrid Betancourt.

Şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, a declarat că ţara sa nu va renunţa la eforturile depuse pentru eliberarea ostaticei FARC, devenită un simbol al luptei pentru libertatea de opinie şi împotriva violenţei. Un punct de vedere împărtăşit şi de prima doamnă a Franţei, Carla Bruni, care a precizat că şi-a făcut din eliberarea lui Ingrid Betancourt un ţel de luptă politică.

Militant ecologist şi fondator al unui partid pe această linie, Ingrid Betancourt a fost deputat şi senator. Când a fost răpită de gherilele FARC, în 2002, era candidat la alegerile prezidenţiale din Columbia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !