Microintreprinderile mai au la dispozitie fonduri europene nerambursabile de peste 10 milioane de euro

De Marcel Hoster
Microintreprinderile mai au la dispozitie fonduri europene nerambursabile de peste 10 milioane de euro
© Tion: Microintreprinderile mai au la dispozitie fonduri europene nerambursabile de peste 10 milioane de euro
Microîntreprinderile sunt aşteptate în continuare să scrie proiecte pentru obţinerea de finanţări nerambursabile din bani europeni. Banii sunt oferiţi pentru punerea în practică de noi idei de afaceri şi crearea de întreprinderi noi.

Microîntreprinderile din Regiunea Vest pot obține finanțare europeană nerambursabilă prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, prioritatea de investiții 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceri. 27,56 milioane euro sunt disponibile, în cadrul acestui apel de proiecte, la nivelul Regiunii Vest.

Primul pas pentru obținerea finanțării nerambursabile este depunerea proiectelor pentru care se doresc fondurile europene. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – în calitatea sa de Organism Intermediar pentru POR în Regiunea Vest – aşteaptă microîntreprinderile să depună proiectele până în data de 27 ianuarie 2017.

Perioada pentru depunerea documentelor, de către microîntreprinderi, este în plină desfășurare – aceasta a început în data de 27 iulie 2016, la ora 12:00, și are ca termen limită data de 27 ianuarie 2017, la ora 12:00. Până în data de 14 decembrie 2016 au fost depuse 93 proiecte cu o valoare a finanțării nerambursabile de 14,49 milioane euro, adică 52,58% din alocarea financiară regională.

Pentru a putea obține fonduri nerambursabile în cadrul POR 2014-2020, microîntreprinderile trebuie să asigure o cofinanțare de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru fiecare proiect, iar cuantumul finanțării nerambursabile solicitate nu poate depăși plafonul de minimis, de 200.000 euro.

Valoarea eligibilă a unui proiect trebuie să fie de minimum 25.000 euro (echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro, valabil la data lansării apelului de proiecte).
Proiectele trebuie să vizeze tipuri de activități precum: construirea, modernizarea, extinderea de spații pentru producție sau pentru prestare de servicii; dotarea cu active corporale, necorporale, inclusiv instrumente de comercializare on-line. Locul de implementare al acestora trebuie să fie în mediul urban.

Apelul de proiecte este de tip competitiv – adică proiectele vor primi finanțare în funcție de punctajele obținute în cadrul etapei de evaluare și în limita alocării financiare. Cererile de finanțare pot fi depuse exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, disponibilă la adresa web.

Ghidul specific (varianta actualizată), publicat în 13 octombrie 2016, poate fi consultat pe pagina web a ADR Vest. De asemenea, documentul poate fi descărcat și de pe pagina web a programului.

Microîntreprinderile, definite conform Legii 346/2004, sunt întreprinderi care au un număr mediu de salariaţi mai mic decât 10 şi realizează o cifră de afaceri anuală netă sau deţin active totale de până la 2 milioane de euro (echivalent în lei).

Informații despre POR 2014-2020, prioritatea de investiții 6.1 și Ghidul solicitantului pot fi consultate pe pagina web a ADR Vest, precum și pe site-ul programului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !