Consilierii locali au votat joi ca cele două vehicule cumpărate de minister cu fonduri europene să fie repartizate celor două licee, pentru transportul elevilor.
„Cele două microbuze sunt alocate de Ministerul Dezvoltării Regionale către municipiul Timișoara, fiind achiziționate din fonduri europene. Unul dintre ele este cu destinație specială Liceul cu Program Sportiv «Banatul», direct din alocare, pentru participarea la competițiile sportive. Pe celălalt am luat decizia, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, de a-l trimite către Liceul «Bartok Bela», unul dintre liceele cu elevi din zona rurală, strânși din tot județul”, a explicat viceprimarul Dan Diaconu.
Prin urmare, la Liceul „Bartok Bela” va ajunge un Opel Movano cu 16+1 locuri, iar la „Banatul” va ajunge un Ford Tranzit, care are tot atâtea locuri.
Acestea sunt singurele microbuze primite de Primăria Timișoara de la minister. Potrivit lui Diaconu, municipalitatea a solicitat mai multe, dar programul derulat de Ministerul Dezvoltării a fost deja finalizat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!