Din primele informații furnizate de reprezentanții IPJ Timiș, în microbuz se aflau șapte pasageri și șoferul. La un moment dat, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind umed, șoferul care se afla la volan a pierdut controlul și s-a răsturnat. La locul accidentului au fost chemați și pompierii, informațiile inițiale arătând că cel puțin o persoană este încarcerată.
Conform reprezentanților IPJ Timiș, până la ora publicării acestui material cel puțin trei persoane au fost transportate la spital.
Polițiștii continuă cercetările și vor încerca să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.
UPDATE. Numărul răniților în accident a crescut la șase
Potrivit ISU Timiș, numărul victimelor este de șase, patru bărbați și două femei, toate fiind transportate la spital cu ambulanțele Serviciului Județean de Ambulanțe și SMURD. Pompierii au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, un ofițer și 9 subofițeri din cadrul Stației de Pompieri Sânnicolau Mare și 3 ambulanțe SAJ.
Microbuzul se întorcea din Austria, au mai menționat sursele citate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!