Micii terorişti de la şcoală

2Comentarii
Mascaţi
Mascaţi
TIMIŞOARA – Două familii din comuna Periam sunt în pragul disperării, după ce au aflat că odraslele, plictisite de şcoală, au anunţat plasarea unei bombe, undeva între bănci. Oamenii vor trebui acum să plătească bani grei pentru nesăbuinţa copiilor lor. Este vorba de doi elevi ai Liceului Teoretic din Periam, prinşi la numai câteva zile după ispravă.

Aceştia au dat telefon, pe rând, de pe mobilul unei colege şi au băgat în alertă SRI-ul, trupele speciale, pirotehnicienii, poliţia. Profesorii au suspendat orele, iar elevii au fost evacuaţi.

În cele din urmă totul s-a dovedit o farsă nesărată. Care însă costă. Cei doi elevi de 15 ani vor plăti scump, vor face o vizită la psihiatru şi s-ar putea alege cu dosare penale pentru terorism.

Serviciile speciale păcălite

Fără chef de şcoală, doi elevi s-au ţinut de glume… proaste. La sfârşitul săptămânii trecute, ei au apelat serviciul de urgenţă 112, de mai multe ori, anunţând că au amplasat o bombă în incinta Liceului Teoretic din Periam. Pentru a fi mai convingători, ei au revenit cu ameninţările, afirmând că vor detona încărcătura explozibilă în 3 mai, la ora 14.00.

Serviciile de intervenţie s-au pus în mişcare, spre Periam fiind direcţionate trupele speciale din SRI şi IPJ Timiş, precum şi echipele de pirotehnicieni. Cadrele didactice şi elevii au fost evacuaţi, orele fiind întrerupte. Întreaga clădire a fost atent verificată, însă echipele s-au retras după câteva ore, când au realizat că a fost vorba de o alarmă falsă. Serviciile de informaţii au lucrat ca la carte, astfel că anchetatorii au localizat telefonul de la care a fost efectuat apelul.

Specialiştii de la Serviciul Arme Explozivi şi Substanţe Toxice au reuşit să o identifice pe proprietara telefonului, elevă la aceeaşi şcoală. Ea a recunoscut imediat că doi colegi de clasă s-au ţinut de glume proaste. Cei doi băieţi, ambii de 15 ani, au fost ridicaţi de poliţişti şi anchetaţi pentru ameninţare cu bombă şi acte de terorism.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor